Finlanda este locul cel mai bun din lume pentru a fi mamă

0

Finlanda este locul cel mai bun pentru a fi mamă, ţară urmată de Suedia şi de Islanda, susţine World Mothers’ Index, realizat de către organizaţia ‘Salvaţi Copiii’ (Save the Children) şi preluat de cotidianul The Telegraph.

Pe de altă parte, Marea Britanie a coborât în topul ţărilor în care este cel mai bine să fii mamă, ajungând pe poziţia a 26-a, la egalitate cu statul est-european Belarus, potrivit Indexului care analizează ratele mortalităţii, statutul economic şi educaţia mamelor şi a copiilor.

În prezent, Marea Britanie se situează cu mult în urma celor mai multe state din Europa Occidentală, inclusiv a Germaniei, Danemarcei şi Spaniei, deşi în urmă cu 14 ani ea ocupa locul al şaptelea. Cu toate acestea, Marea Britanie rămâne în continuare înaintea SUA, care ocupă locul 31. Femeile americane se confruntă cu acelaşi risc de deces matern ca şi cele din Iran sau România, arată raportul.

Acesta subliniază, totodată, că în SUA, riscul ca o fată de 15 de ani să moară pe parcursul vieţii din cauza unei sarcini a crescut cu peste 50% din 2000, de la una la 3.700 la una la 2.400.

Potrivit raportului, România se situează pe locul 65, la egalitate cu Trinidad-Tobago şi înaintea Republicii Moldova (92), dintr-un număr de 178 de ţări.

Pe de altă parte, conflictele armate, instabilitatea politică şi dezastrele naturale au jucat un rol-cheie în erodarea bunăstării mamelor şi copiilor din cele mai sărace ţări din lume.

Naţiunile confruntate cu probleme din Africa s-a situat la coada clasamentului, cu Somalia pe locul 178, în spatele Republicii Democrate Congo, clasată pe locul 177 şi al Mali-ului şi Niger-ului, ambele clasate pe 175. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.