Loteria Română a acordat premii de 25,3 milioane euro în primele patru luni

0 15

Compania Națională Loteria Română a acordat 1,56 milioane de premii în primele patru luni din 2014, în valoare totală de 25,3 milioane euro, potrivit datelor publicate marți de Loteria Română.

În luna aprilie, Loteria Romană a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 322.528 de câștiguri în valoare totală de aproximativ 21,1 milioane lei (peste 4,7 milioane euro).

La Loto 6/49 s-au înregistrat 86.355 de câștiguri în valoare totală de peste 6 milioane lei (peste 1,35 milioane de euro), la Noroc s-au înregistrat 897 de câștiguri în valoare totală de 522.180 lei (117.760 de euro), la Joker s-au înregistrat 55.917 câștiguri în valoare totală de peste 1,7 milioane lei (384.900 de euro), la Noroc Plus s-au înregistrat 10.586 de câștiguri în valoare totală de 279.140 lei (62.950 de euro), la Loto 5/ 40 s-au înregistrat 672 de câștiguri în valoare totală de 339.200 de lei (76.500 de euro), iar la Super Noroc s-au înregistrat 3.971 de câștiguri în valoare totală de 71.100 de lei (peste 16.000 de euro).

La Pronosport s-au înregistrat 517 câștiguri în valoare totală de 21.560 de lei (4.860 de euro), la Prono_S s-au înregistrat 93 de câștiguri în valoare totală de 44.390 de lei (peste 10.000 de euro), la Pariloto s-au înregistrat 51.959 de câștiguri în valoare totală de peste 2,2 milioane lei (peste 502.000 de euro), iar la Videoloterie s-au înregistrat 111.561 de câștiguri în valoare totală de peste 9,8 milioane lei (peste 2,2 milioane euro). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.