Primarul din Sascut, precum şi trei salariaţi de la E.ON Moldova, au fost arestaţi preventiv

0 10

Primarul comunei Sascut, Cristinel Bostan, a primit, luni seara, din partea unei instanţe a Judecătoriei Bacău, după mai bine de cinci ore de dezbateri, mandat de arest preventiv pentru 29 de zile pentru continuarea cercetărilor într-un dosar penal deschis pentru corupţie şi furt de energie electrică.

O decizie asemănătoare în acelaşi caz au dat magistraţii băcăuani şi pentru Ciprian Anisei, Claudiu Popovici şi Marius Bogdan Chiţescu, persoane având funcţii de conducere şi control în cadrul societăţii comerciale E.ON Moldova S.A.

Ștefan Andrieş, proprietarul firmei Anca Rom din Bacău, este singurul dintre cei reţinuţi luni în acelaşi dosar care urmează a fi cercetat în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi localitatea.

„Există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada noiembrie 2013 — aprilie 2014, suspecţii se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, urmărind obţinerea de beneficii materiale sau favorizarea unor persoane”, susţin procurorii care anchetează cazul.

Avocaţii celor patru arestaţi preventiv au declarat că vor face recurs la decizia judecătorilor băcăuani.

„Clientul meu este urmărit penal pentru o aşa-zisă acceptare a unei promisiuni indirecte. Ne-au fost prezentate nişte frânturi din câteva interceptări telefonice, din care reiese că persoana pe care o reprezint, Marius Chiţescu ar fi facilitat rezolvarea unei contestaţii depuse la sediul E.ON de către un alt inculpat în dosar (Cristinel Bostan n.r.). Într-adevăr, contestaţia s-a rezolvat între timp, însă în comisia de reexaminare, fără a avea legătura cu cel pe care îl reprezint”, a declarat avocatul Cristian Cojocaru, apărătorul inculpatului Chiţescu Bogdan Marius.

Primarul comunei Sascut, Cristinel Bostan, a primit, luni seara, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore din partea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, fiind cercetat pentru acte de corupţie, împreună cu alte 13 persoane, oameni de afaceri şi salariaţi ai S.C E.ON Moldova, aduşi la audieri în cursul aceleiaşi zile, după efectuarea a 14 percheziţii domiciliare în municipiile Bacău şi Iaşi, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Referindu-se la acest caz, Departamentul de comunicare al E.ON România precizează, într-un comunicat, faptul că fiind vorba despre o anchetă în derulare, conducerea firmei se abţine de la alte comentarii, până la o decizie definitivă a justiţiei”, dar că „a pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile solicitate necesare pentru derularea investigaţiei”.

„Având deplină încredere în justiţia din România, E.ON va continua să coopereze cu autorităţile statului pentru bunul mers şi finalizarea investigaţiei”, se arată în comunicat.

E.ON România mai menţionează că „aplică o politica de toleranţă zero în ceea ce priveşte furturile de energie electrică” şi că „este atât în interesul consumatorilor, cât şi al companiei, ca orice consum fraudulos să fie descoperit, dovedit şi pedepsit, conform legilor în vigoare”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata