UE intensifică lupta împotriva falsificării euro

0 12

Țările Uniunii Europene au adoptat marți, 6 mai, dispoziții ce vizează combaterea falsificării monedei euro, fenomen care a avut deja un impact economic de cel puțin 500 de milioane, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE), transmite marți EFE.

Măsura, care fusese propusă de Comisia Europeană în februarie 2013 pentru a înlocui dispoziții anterioare, prevede condiții minimale privind definirea infracțiunilor penale și a sancțiunilor în domeniul falsificării monedei.

Potrivit noii directive, sancțiunile trebuie să fie ‘eficiente, proporționate și descurajatoare’, iar cele mai grave delicte trebuie să fie pedepsite cu închisoarea.

Noua directivă introduce, de asemenea, dispoziții comune pentru a întări lupta împotriva acestor delicte și pentru a îmbunătăți anchetarea lor.

Statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a-și adapta legislația națională la noua directivă.

BCE a semnalat în ianuarie că 353.000 de bancnote euro false au fost retrase din circulație în al doilea semestru din 2013, cu 11,4% mai multe decât în prima jumătate a anului, potrivit aceleiași surse. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata