Obama vrea să lase Rusia fără anumite avantaje comerciale

0

Barack Obama vrea să anuleze o serie de avantaje de care se bucură Rusia în relațiile ei comerciale cu Statele Unite, o decizie simbolică ce „nu este direct” legată de situația din Ucraina, a asigurat miercuri Casa Albă.

Într-un mesaj către Congres, președintele Statelor Unite a semnalat decizia sa de a retrage Rusia de pe lista țărilor ce beneficiază de un regim vamal preferențial rezervat țărilor în curs de dezvoltare (GSP) pentru o parte din importurile lor.

Casa Albă a justificat această decizie prin faptul că Rusia a trecut anul trecut în categoria de țări „cu venituri ridicate” în clasamentul stabilit de Banca Mondială.

„Rusia a progresat suficient din punct de vedere economic pentru a nu mai merita un tratament preferențial acordat țărilor mai puțin avansate, în conformitate cu regulile programului GSP”, a precizat purtătorul de cuvânt al executivului american Jay Carney.

Întrebat de AFP asupra coincidențelor între această măsură și situația actuală din Ucraina, în timp ce Washingtonul acuză Moscova că o destabilizează, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate națională (NSC, cabinetul de politică externă al lui Obama) a declarat că ele „nu sunt direct” legate.

„Actele Rusiei în Ucraina, deși nu sunt direct legate de decizia președintelui… fac în special potrivit să se ia această măsură acum”, a remarcat Caitlin Hayden.

Dna Hayden a mai remarcat că Rusia ar fi fost în orice caz retrasă automat din programul de GSP până în 2016.

Această măsură pare a fi mai mult simbolică întrucât afectează doar o mică parte din exporturile rusești în Statele Unite, potrivit cifrelor biroului reprezentantului special pentru Comerț Exterior. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.