Poliţista Melania Renghea a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare

1

Polițista Melania Renghea, inculpată pentru tentativă de omor comisă asupra fostului ei șef, Gheorghe Barbu, a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani și șase luni, printr-o sentință pronunțată joi de magistrații Tribunalului Olt.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Gheorghe Biolan, a declarat că polițista a primit o pedeapsă principală de trei ani și șase luni de închisoare, cu executare și o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de doi ani. Melania Renghea a trebuie să achite părții vătămate, Gheorghe Barbu, suma de 5.000 lei reprezentând despăgubiri materiale, suma de 20.000 lei reprezentând daune morale, iar Spitalului Județean de Urgență Slatina suma de 2.149 lei, cheltuieli de spitalizare.

Sentința pronunțată joi de Tribunalul Olt poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova în termen de zece zile.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, în luna iulie 2013, trimiterea în judecată a Melaniei Renghea, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat după ce aceasta, în luna decembrie 2012, l-a înjunghiat pe fostul său șef, polițistul Gheorghe Barbu, cu un cuțit de bucătărie.

Melania Renghea l-a acuzat pe Barbu, dar și pe alți polițiști din IPJ Olt, procurori și avocați, de viol. Procurorii au menționat în rechizitoriul întocmit, referitor la plângerea formulată de femeie, cu privire la presupuse abuzuri sexuale comise asupra acesteia de către ofițeri de poliție din cadrul IPJ Olt, procurori și avocați că, din cercetările efectuate în cauză, a rezultat că faptele sesizate nu există.

După incidentul în care au fost implicați Melania Renghea și Gheorghe Barbu, la sfârșitul anului 2012 au urmat o serie de schimbări la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Olt. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica cel vechi spune

    Ceva suna fals in toata treaba asta. Adica presupusele fapte nu exista dar sefimea din inspectorat a fost schimbata?! Pai ce vina are sefimea daca inculpata a luat-o pe aratura si a bagat cutitul in seful ei? Cam miroase a aranjament, nu vi se pare? Fum fara foc?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.