Agricultura românească şi-a prezentat „oferta” de Ziua Europei; muzica şi dansurile „au încins” atmosfera în curtea MADR

0

‘Ziua Europei’ este sărbătorită, vineri, 9 mai, la Ministerul Agriculturii, evenimentul reunind fermieri români, care au adus bunătăți tradiționale autentice din toate colțurile țării, ambasadori și reprezentanți ai unor ambasade prezente în România, iar muzica și jocurile populare din cele opt regiuni ale țării „au încins” atmosfera în curtea instituției.

În deschiderea evenimentului, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a subliniat importanța Politicii Agricole Comune pentru asigurarea securității alimentare a cetățenilor europeni și a trecut în revistă principalele momente care au marcat integrarea Românei în Uniunea Europeană.

„Politica Agricolă Comună este una dintre cele mai vechi, dar și cea mai integrată și mai importantă politică strategică europeană. În 2012, s-au celebrat 50 de ani de când PAC a asigurat securitatea alimentară a cetățenilor europeni și dezvoltarea mediului rural. Obiectivele sale inițiale înscrise în Tratat, respectiv hrană de calitate la prețuri rezonabile și pentru fermieri un venit decent, sunt încă valabile. Însă, în timp, obiectivele politicii s-au extins, inclusiv cu protejarea mediului, bunăstarea animalelor și o intervenție mai activă în susținerea comunități rurale viabile, iar reforma comisarului român Dacian Cioloș permite o mai bună adaptare la condițiile și nevoile specifice producătorilor noștri, dar și la cele din celelalte noi state membre”, a declarat, vineri, de Ziua Europei, ministrul Agriculturii.

Acesta a subliniat că sărbătorirea zilei de 9 mai, la MADR, arată recunoașterea importanței agriculturii în economia Uniunii Europene și în cea mondială, dar și aportul dezvoltării rurale la crearea de locuri de muncă, la menținerea tradițiilor și protejarea naturii.

„Acum 10 ani, în 2004, România a încheiat negocierile de aderare, Capitolul 7 — Agricultura fiind închis provizoriu încă din 2002. Tot acum 10 ani, prin Legea nr. 1, s-a înființat Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Doresc să mulțumesc Comisiei Europene și statelor membre pentru sprijinul acordat în toată perioada de pre-aderare și, ulterior, prin programele Phare, de peste 60 milioane euro, prin care ne-am instruit administrația și beneficiarii, am dotat instituțiile și am învățat cum să descifrăm multele norme europene, care se și modificau din mers, dar care trebuiau adaptate la realitățile noastre. (…) Sunt 12 ani de când România a primit fonduri europene pentru agricultură și dezvoltarea mediului rural prin programul SAPARD, iar cele 1,34 miliarde euro din SAPARD se regăsesc mai ales în dotarea exploatațiilor cu utilaje performante, în modernizarea industriei alimentare și infrastructura rurală și forestieră”, a spus Constantin.

Potrivit sursei citate, actualul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu o finanțare de 8 miliarde euro din FEADR, are prevăzute mai multe măsuri, care au fost adaptate „din mers” pentru a acoperi nevoile de dezvoltare a spațiului rural.

„Realitățile din teren, însă, ne-au determinat să adaptăm de destule ori PNDR-ul actual și, astfel, am construit împreună cu beneficiarii măsuri mai bine focalizate și finanțate. În ultima perioadă, acestea au fost adresate cu precădere pentru sectorul zootehnic și de irigații. Important este că avem o contractare a fondurilor de peste 108%, precum și multe proiecte finalizate, care înseamnă locuri de muncă și dezvoltarea economică și socială a mediului rural. Prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură am învățat, noi și fermierii, ce înseamnă digitizarea parcelelor, blocurile fizice, depunerea cererilor online, complicatele cerințe legale în materie de gestionare și de bunăstare animală. Plățile SAPS în perioada 2007 — 2013 au însumat 5,6 miliarde euro, iar pentru 2014 — 2020 alte 12,393 miliarde euro vor ajunge la producători”, a mai spus șeful MADR.

Evenimentul de vineri, dedicat sărbătoririi Uniunii Europene, a fost intitulat ‘România — ca o pâine’, deoarece „pâinea are o semnificație aparte pentru români, simbolizând legătura omului cu munca”.

Astfel, România a fost formată din opt pâini mai mici, care reprezentau cele opt regiuni ale țării, de către copii îmbrăcați în port popular. Ministrul a trecut pe la fiecare stand în parte, a degustat din bunătățile tradiționale și ecologice românești pe melodia cântecului popular „Constantine, Constantine” ale cobzarului Ion Crețeanu.

Ziua Europei a fost marcată și de o paradă a costumelor populare din regiunile țării, realizată de elevii de la Cercul de Folclor „Dor și dor cu mine călător” al Liceului teoretic „Dimitrie Bolintineanu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.