Băsescu: Ponta ori minte acasă, ori a minţit Comisia Europeană

0 11

Președintele Traian Băsescu a susținut joi, 8 mai, că premierul Victor Ponta fie minte acasă, fie a mințit Comisia Europeană cu privire la raportul „Programul național de reformă”, în care sunt menționate performanțele unor instituții precum Direcția Națională Anticorupție sau Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Am fost impresionat de raportul transmis Comisiei Europene, raport numit ‘Programul național de reformă’, care este un efect al semestrului european”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că în acest document se regăsesc formulări precum: ‘Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe au înregistrat rezultate semnificative”; „în ultimii șapte ani, rata de confirmare a inculpărilor DNA prin intermediul unor hotărâri judecătorești definitive a atins 90,25%”, „ANI a obținut rezultate notabile în ultimii cinci ani, rata de confirmare a deciziilor sale privind situațiile de incompatibilitate și a deciziilor administrative în cazurile de conflict de interese depășind 80%”.

„Sub semnătura domnului prim-ministru Victor Viorel Ponta a plecat acest document la Comisia Europeană. Ce constatăm? Capacitatea unui prim-ministru de a avea un formidabil limbaj dublu. Mă așteptam ca, atunci când face referire la ANI, să spună: slugile lui Băsescu de la ANI; când face referire la DNA, să spună: procurorii lui Băsescu; când face referire la Înalta Curte de Casație, să spună: judecătorii care l-au condamnat pe Năstase, pe Fenechiu, pe Mureșan, pe Remeș, pe cine or mai fi condamnat. Nu, constată că acționează bine. Și atunci îi întreb pe români: când minte prim-ministru României? Când face o propagandă de denigrare a acestor instituții în țară sau când scrie foarte frumos la Bruxelles?”, a afirmat șeful statului.

Președintele Traian Băsescu a atras atenția cu privire la efectele unui dublu limbaj.

„Când cei de la Bruxelles pun la un loc declarațiile prim-ministrului din țară, deci când se adresează poporului român, și cele scrise când trimite unor funcționari de la Bruxelles, se vede o discrepanță uriașă, iar România nu poate fi etichetată bine atunci când există aceste discrepante”, a mai susținut Băsescu.

În plus, șeful statului a arătat că documentul trimis Comisiei Europene a fost aprobat în ședința de guvern.

„De ce n-o fi scris prim-ministrul că eu, ori de câte ori este anchetat un baron, îl sprijin, fie că se numește Duicu, fie că se numește Cozma, fie că se numește Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre sau oricare altul dintre ei, eu îi sprijin pentru că știu că DNA este al lui Băsescu. De ce n-a scris așa în programul național de reformă? Ori minte acasă, ori a mințit Comisia Europeană. Acest document este aprobat în ședința de guvern. O țară cu un astfel de prim-ministru nu este credibilă”, a adăugat șeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata