Brazi, colinde şi Moş Crăciun la staţia de metrou Finlanda (Eroilor), de Ziua Europei

0

Brazi, copii care au interpretat colinde, Moș Crăciun, stegulețe și afișe care împodobesc stația de metrou Eroilor, proaspăt redenumită Finlanda pentru un interval de trei ore – acesta modul în care Finlanda sărbătorește în România Ziua Europei.

„Ziua Europei este ceva ce trebuie sărbătorit împreună de către toate statele membre ale Uniunii Europene. În acest fel, Finlanda este acum în România și sărbătorim cu toții împreună. Este un lucru cu adevărat frumos. În fiecare țară din Uniunea Europeană această zi este sărbătorită astfel. Noi am hotărât ca în România să dăm numele Finlandei acestei stații de metrou, la fel cum au făcut de altfel și celelalte țări membre UE cu celelalte stații de metrou”, a declarat vineri,ambasadorul Finlandei la București, Ulla Vaisto.

Călătorii care au trecut vineri prin stația de metrou Eroilor/ Finlanda au avut ocazia să admire o expoziție de afișe, unele cu Moș Crăciun sau cu formația de heavy metal Amorphis. De asemenea, călătorii puteau vedea și harta acestei țări, cu mesajul „Finlanda is cool”, dar și reclame la oțelul finlandez.
De la eveniment nu au lipsit copii de 9 și 10 ani de la Școala Româno-Finlandeză, care au împărțit trecătorilor stegulețe ale Finlandei confecționate chiar de ei și pliante cu „Școala & Grădinița Româno-Finlandeză”.

Un moment deosebit atât pentru copii, cât și pentru adulții prezenți în stația de metrou Eroilor l-a constituit apariția lui Moș Crăciun.

În cinstea Moșului, copiii au interpretat două colinde în limba finlandeză — „Tonttujen Jouluyo” și „Kilisee”—, după care au fost răsplătiți cu dulciuri.

De Ziua Europei, pe 9 mai, 28 de stații de metrou vor purta numele statelor membre ale UE — eveniment organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România în colaborare cu Metrorex, ambasadele și institutele culturale ale țărilor membre UE, Centrul Infoeuropa, Ministerul Fondurilor Europene și Muzeul Țăranului Român. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.