Cazanciuc: Medierea este o cale alternativă de soluţionare a unor conflicte

0

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că medierea este o procedură „facultativă, alternativă” de soluționare a unor conflicte, referindu-se la decizia Curții Constituționale prin care obligativitatea participării la ședințe de informare privind avantajele medierii este declarată neconstituțională.

„Medierea este o cale alternativă de soluționare a unor conflicte. Până la urmă, dacă medierea are sau nu succes ține cumva și de cultura unei nații. Noi am încercat să punem într-un act normativ un sistem care funcționează în alte țări. Poate nu întotdeauna noi suntem conștienți de această cale, poate nu întotdeauna avem încredere în ea. Am încercat să stabilim într-o lege o procedură prealabilă obligatorie, tocmai în încercarea de a degreva puțin instanțele. Soluția este, din nou, la mijloc, nu neapărat una poate normativă. Degeaba încerci să reglementezi prin lege ceva dacă oamenii nu au încredere în această instituție. Trebuie să avem încredere în mediere că poate soluționa alternativ anumite conflicte și cred că aici mai sunt lucruri de construit, la construirea încrederii. Din ce am văzut în comunicatul Curții, nu este încă în extenso, este o procedură facultativă. Poate sau nu poate fi”, a spus Cazanciuc joi, la Parlament.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, că sunt neconstituționale dispozițiile care prevăd că părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, precum și respingerea în caz de neîndeplinire a acestei obligații a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

„CCR, cu unanimitate de voturi, a admis miercuri excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.(1) și (1) indice 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale”, se arată într-un comunicat al CCR transmis miercuri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.