Circa 60 de europeni au început un marş de peste 3.000 km pe continent, la 100 de ani de la Primul Război Mondial

0 8

Circa 60 de europeni au început joi, 8 mai, în Belgia, o lungă traversare a continentului de la vest la est, urmând să parcurgă 3.600 km și să treacă prin locuri care au marcat perioada dintre Primul Război Mondial și prezent, transmite AFP.

Ei au plecat de la Ypres (vestul Belgiei), locul unde au avut loc lupte violente între 1914 și 1918, sperând să ajungă în cinci luni la Istanbul, după ce vor traversa peste zece state, printre care Franța, Germania și țările din Balcani.

‘Este o inițiativă civică, nici politică, nici religioasă, care își propune să promoveze, prin mers, dialogul între persoane de origini și culturi diferite’, a spus Sebastien de Fooz, inițiatorul proiectului intitulat ‘Jorsala’ și patronat de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

‘Vom merge pe multe linii de fractură de pe vechiul continent, cum ar fi Sarajevo, unde s-a declanșat Primul Război Mondial și care este orașul simbol al conflictului din Balcani din anii 1990’, a adăugat de Fooz.

Numărul participanților ‘va fi diferit de la o zi la alta. Unii vor parcurge tot drumul, iar alții ni se vor alătura câteva zile sau săptămâni’, a precizat organizatorul.

Studenți sau pensionari, participanții la marș sunt din Benelux, Franța, Germania și Maroc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata