Islandezii, invitaţi să-şi furnizeze ADN-ul unui grup farmaceutic

0 8

Autorități islandeze au indicat joi că au aprobat cererea unui grup farmaceutic de a utiliza în mod anonim pentru necesități de cercetare ADN-ul a peste 100.000 de locuitori ai insulei, potrivit AFP.

Această campanie a fost lansată în cursul săptămânii de către deCODE Genetics, filiala islandeză a cercetării genetice în cadrul grupului american specializat în biotehnologii Amgen, care revendică deja 120.000 profiluri genetice ale islandezilor în baza sa de date.

Întreprinderea a trimis spatule unui mare număr de islandezi. Dacă doresc să participe, ei trebuie s-o lipească pe limbă, să completeze un formular prin care își dau consimțământul, iar apoi să posteze sau să remită sâmbătă eșantionul de salivă membrilor unei asociații de întrajutorare, Landsbjorg. Aceasta va încasa 2.000 de coroane (aproape 13 euro) pentru fiecare eșantion colectat.

Președintele Comitetului Național al Bioeticii, Kristjan Erlendsson, a indicat că aprobarea operațiunii a fost unanimă.

‘Participanții prelevează ei înșiși eșantionul, îl pun într-un plic și îl transmit cercetătorilor. Aceasta nu schimbă nimic faptul că ei pot refuza să participe și, dacă acceptă, ei pot reveni asupra deciziei în orice moment și pot cere distrugerea eșantionului lor’, a explicat el cotidianului Frettabladid.

‘Noi nu am văzut motive să i ne opunem’, a adăugat Erlendsson.

La rândul său, deCODE a invocat importanța demersului său pentru progresul medicinei.
‘Cu cât participarea islandezilor sănătoși va fi mai importantă, cu atât ne vor crește șansele de a găsi soluții pentru a trata maladiile pe care ei înșiși sau rudele lor le-ar putea contracta’, a afirmat directorul general Kari Stefansson într-un comunicat miercuri.

Laboratorul afirmă că încearcă să găsească factorii genetici ai unei multitudini de afecțiuni, între care cancerele, maladiile cardiovasculare și diabetul.

El garantează anonimatul patrimoniului genetic al fiecărui voluntar printr-o criptare a datelor care fac de negăsit individul căruia îi aparține. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata