Moneda unică îmbracă haina electorală

0 11

Într-o analiză publicată la începutul lunii noiembrie a anului 2012, de prestigiosul cotidian “New York Times” referitor la adoptarea de către statele membre ale Uniunii Europene a monedei unice, era citat şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care declara că trecerea la moneda euro în anul 2015 „nu mai intră în discuţie”. În acelaşi timp, acesta considera că încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menţinerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exerciţiu de disciplină.

Dănuţ Dudu

La acea vreme, guvernatorul BNR explicita că prin menţinerea monedei naţionale, România a câştigat flexibilitatea de a ajusta dobânzile, de a controla lichiditatea şi de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar. O politică monetară controversată pe plan intern dar care ne-a “ferit” de riscul de a intra într-o situaţie similară cu cea a ţărilor europene (cum ar fi Grecia) care au fost obligate să aplice împovărătoare planuri de austeritate. Practic, fără controlul asupra politicii monetare acestea s-au văzut obligate să se bazeze, în criză, în principal pe măsuri de politică fiscală, respectiv creşterea taxelor şi scăderea cheltuielilor.

De altfel, la acea dată, publicaţia americană sublinia că menţinerea monedei naţionale a ajutat competitivitatea exporturilor României şi a condus la un cost mai scăzut al vieţii, care atrage „dintr-o dată” forţă de muncă bine calificată din statele euro aflate în dificultate. În consecinţă, readerarea la moneda unică a subliniat rezistenţa sporită la efectele crizei a economiilor statelor UE din Europa Centrală şi de Est care nu trecuseră, până în 2012, la euro.

Mai mult, la acea vreme, unele state est-europene se arătau a fi reticente în ceea ce priveşte adoptarea euro ca monedă naţională. Astfel, Cehia anunţa că va lua o decizie în acest sens numai după convocarea unui referendum (dar nu mai devreme de anul 2020), Ungaria susţinea că nu ia în calcul trecerea la euro înainte de 2018, iar premierul polonez Donald Tusk declara că moneda euro este „complet neatractivă”.

Câteva luni mai târziu, mai exact în februarie 2013, guvernatorul BNR declara că din punct de vedere al dezvoltării Bucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro, dar ar trebui să intre „toată România “. Mugur Isărescu aducea astfel în discuţie nivelul redus al PIB/locuitor, sustinând că pentru ca acesta să ajungă la circa 60% din media UE ar fi necesari 10 ani cu un diferenţial de creştere economică de 2%/an în favoarea României faţă de media UE.

Opinie împărtăşită de analiştii şi chiar reprezentanţii unor instituţii financiare internaţionale care au relevat că o ţară ca România are nevoie de ritmuri de creştere economică anuală de cel puţin 4% pentru a reduce decalajele structurale şi a converge către nivelul de trăi din zona euro.

Mai mult, Laura Tuck, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, susţine că România are nevoie să stimuleze creşterea economică chiar până la rate de 5-6% pentru a ajunge la nivelul de trai existent la nivel european, astfel că trebuie să continue reformele structurale şi să menţină cadrul macroeconomic prudent.

Simţindu-se oarecum atacat de declaraţiile făcute, la sfârşitul anului trecut premierul Victor Ponta spunea că ar fi potrivită adoptarea monedei euro în anul 2018, când se aniversează centenarul Marii Uniri de la 1918, pentru ca acum câteva zile să prelungească perioada de aderare la euro cu încă un an, respectiv, 2019. De această dată motivaţia noii decizii încearcă să speculeze politic (în avans) preluarea, în premieră, a preşedenţiei Uniunii de către România.

O situaţie care ar încorona panoplia politică a lui Victor Ponta şi a PSD dacă acesta va reuşi să-şi adjudece prezidenţialele după câştigarea netă a europarlamentarelor. Socoteli electorale care însă s-ar putea să nu se plieze pe rezultatul celor două scrutinuri vizate de toate formaţiunile politice.

Practic, putem spune că amânarea aderării la moneda unică propusă de guvernul Ponta are, în primul rând, valenţă politico-electorală deoarece survine în plină campanie electorală pentru ocuparea portofoliilor europarlamentare, portofolii cu miză pecuniară şi politică extrem de importantă pentru fiecare partid şi candidat în parte. Aşa că, puţină propagandă pe această temă în dorinţa de a arăta electoratului că actuala guvernare are grijă şi de interesele europene ale României nu strică şi poate că va convinge pe unii dintre indecişi cum şi cu cine trebuie să voteze.

Dincolo de aceste considerente politice există o componentă economică subliniată de guvernatorul BNR care consideră că aderarea la zona euro în 2019 ar putea avea efecte benefice asupra economiei, prin mobilizarea întregii ţări, dar presupune o bună înţelegere a eforturilor din partea politicienilor, stabilirea unor termene intermediare clare şi consens larg politic şi social. Cu alte cuvinte, stabilirea obiectivului de intrare în Zona Euro este o chestiune politică care trebuie însă realizată “cu un consens politic consistent”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata