O invenţie pe zi: Dansul can-can

0

La 21 octombrie 1858 celebrul dans can-can a fost executat pentru prima dată la Teatrul de Varietăți din Paris. Originea piesei muzicale cunoscută sub numele de can-can a fost asociată operetei ”Orpheus în Infern” a compozitorului german Offenbach.

Când s-a jucat prima dată Orpheus la Paris, în 1858, criticii francezi ai timpului au spus despre aceasta: ”Orpheus este foarte bădărană, șocantă, deșuchiată dincolo de orice limită, imorală și profană”. În ciuda acestei imagini negative a criticilor, piesa a fost bine primită de publicul larg.

Mark Twain se referea la acest dans în următorii termeni: ‘‘ei bine, Can-Canul este un dans. Și ideea este — dacă ești fată — să-l dansezi cât mai zgomotos, nebunatic și repede, în timp ce îți ridici picioarele în aer arătându-ți pantalonașii. Așa că nu cere bunicii să facă asta!”.

Can-canul e un dans în ritm binar, foarte cunoscut, care și-a pus amprenta în epocă. În realitate, apare la începutul secolului al XVIII-lea. Anterior a fost semnalat un dans denumit triori, care s-a dezvoltat în Bretania de Jos, în secolul al XVI-lea. Acesta prezintă o caracteristică tipică a can-canului: doamnele dansau singure, ridicându-și fustele în față și sărind.

La scurt timp după prezentarea de la Teatrul de Varietăți din Paris, a devenit un dans popular nu doar în Franța, ci în toată Europa. Muzica sa a caracterizează întreaga perioadă Belle Epoque, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul Primului Război Mondial. Grupurile de dans feminin care prezentau can-can în Jardin de Paris și la Moulin Rouge atrăgeau aventurieri și promotori de spectacole din toată lumea. Pentru lumea modei, apariția can-can-ului a coincis cu introducerea rochiilor din crinolină.

Odată cu începutul războiului, preferința publicului pentru un asemenea gen de spectacol s-a modificat. După război totul s-a schimbat: s-a terminat bucuria și s-a schimbat muzica.

Termenul de ‘‘galop infernal”, folosit cel mai des pentru descrierea dansului, a fost atribuit jurnalistului Gustave Doré. Acesta l-a folosit în anii 1840, ca titlu pentru descrierea unei ilustrații a balului organizat la Opera din Paris.

Prin urmare, Offenbach nu a inventat can-canul, sau măcar să-i fi folosit numele. Dar muzica sa a fost împrumutată mai târziu de producătorii de teatru pentru a acompania spectacole. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.