România s-a calificat în finala Eurovision – VIDEO

0 9

România s-a calificat în finala Eurovision în urma semifinalei acestui concurs ce a avut loc joi noapte. Paula şi Ovi vor cânta „Miracle” în Marea Finală a concursului, ce are loc la Copenhaga, pe 10 mai. Paula Seling şi Ovi sunt la a doua participare Eurovision, după ce s-au clasat pe locul al treilea, în 2010, cu „Playing with Fire”.

România, Elveţia, Slovenia, Polonia, Norvegia, Grecia, Malta, Belarus, Finlanda, Austria sunt cele zece ţări participante în a doua Semifinală ale căror reprezentanţi vor cânta în finala Eurovision de pe 10 mai de la Copenhaga. Acestora li se alătură alţi 10 finalişti, ce s-au calificat în această etapă în urma primei semifinale ce a avut loc pe 6 mai.

Reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi Islandei se numără printre cei zece finalişti ai Eurovision 2014 care şi-au câştigat un loc în show-ul de pe 10 mai, de la Copenhaga, în urma primei semifinale de marţi. În această finală s-au calificat şi reprezentanţii Muntenegrului, Ungariei, Armeniei, Azerbaidjanului, statului San Marino, Suediei şi Olandei. Astfel, în finală vor cânta reprezentanţii Rusiei, Ucrainei, Islandei, Muntenegrului, Ungariei, Armeniei, Azerbaidjanului, statului San Marino, Suediei, Olandei, României, Elveţiei, Sloveniei, Poloniei, Norvegiei, Greciei, Maltei, Belarus, Finlandei, Austriei şi ţările calificate automat în finală, Danemarca (gazda de anul acesta), Italia, Germania, Marea Britanie, Spania şi Germania (cunoscute ca Marele 5 — grupul celor mai mari finanţatori ai evenimentului).

Paula Seling şi Ovi au concurat joi seară pentru un loc în Marea Finală Eurovision din 10 mai.

În total, 15 cântece s-au întrecut, şi de data aceasta, pentru 10 locuri în concursul de sâmbătă. Țările care au concurat în semifinala a doua sunt, în ordinea intrării în competiţie: 1. Malta: „Coming Home” de Firelight, 2.Israel: „Same Heart” de Mei Finegold, 3.Norvegia: „Silent Storm” de Carl Espen, 4.Georgia: „Three Minutes To Earth” de The Shin şi Mariko, 5.Polonia: „My Słowianie — We Are Slavic” de Donatan şi Cleo, 6.Austria: „Rise Like A Phoenix” de Conchita Wurst, 7.Lituania: „Attention” de Vilija Matačiunaite, 8. Finlanda: „Something Better” de Softengine, 9. Irlanda: „Heartbeat” de Can-Linn feat Kasey Smith,10. Belarus: „Cheesecake” de Teo, 11.Macedonia: „To The Sky” de Tijana, 12. Elveţia: „Hunter Of Stars” de Sebalter, 13.Grecia: „Rise Up” de Freaky Fortune feat Riskykidd, 14.Slovenia: „Round And Round” de Tinkara Kovač, 15. România: „Miracle” de Paula Seling şi Ovi.

Notele juriilor din 18 ţări au fost acordate miercuri seară, când a avut loc ultima repetiţie dinaintea semifinalei. Joi, în ultimele 15 minute ale spectacolului live, a fost rândul publicului să îşi voteze favoriţii.

În evaluarea Eurovision, votul publicului şi votul juriului de specialitate contează în egală măsură. Cei care doresc să se exprime în acest sens pot vota prin sms, telefon sau cu ajutorul aplicaţiei speciale Eurovision. Votul nu poate fi acordat ţării din care sună votantul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata