Traian Băsescu, despre incidentul de la Nana: Cred că este provocat de PSD

0

Președintele Traian Băsescu a afirmat joi, 8 mai, că nu cunoaște detalii despre incidentul din comuna Nana, județul Călărași, în care o femeie de 62 de ani ar fi fost agresată de un membru al PMP, însă a susținut că el crede că scandalul este provocat de PSD.

„Nu știu despre ce este vorba, dar spuneți-i turnătorului Voiculescu că nu este treaba președintelui. Dacă s-a întâmplat ceva cu o bătrână, este regretabil. Nu știu despre ce este vorba. Deci, toată compasiunea mea, dacă s-a întâmplat ceva”, a declarat șeful statului la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la incidentul din comuna Nana în care au fost implicați susținători ai PMP.

El a punctat că nu a văzut acest incident și că nu știe despre ce este vorba.

„Vedeți că din întâmplări electorale, de multe ori, PSD are obiceiul să provoace astfel de incidente și să spună că le-au provocat alții. Eu cred că este provocat de PSD, ca să fie preluat de Antena 3”, a adăugat șeful statului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița a deschis un dosar penal în care a fost începută urmărirea penală pentru loviri și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în legătură cu agresarea unei femei de 62 de ani de către un bărbat în timpul vizitei deputatului Elena Udrea.

Pe 7 mai, în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a Partidului Mișcarea Populară (PMP), un bărbat a îmbrâncit o femeie de 62 de ani.

Elena Udrea a negat faptul că bărbatul respectiv ar fi membru al PMP, iar formațiunea politică susține că nu are nicio legătură cu incidentul din comuna Nana. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.