Ziua Europei, sărbătorită cu produse tradiţionale şi ecologice în curtea Ministerului Agriculturii

0

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) celebrează vineri ‘Ziua Europei’ alături de producătorii agricoli, ceremonia de deschidere având loc, la sediul MADR, în prezența vicepremierului Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Evenimentul va fi susținut de o paradă a costumelor populare din opt regiuni ale țării, realizată de elevii de la Cercul de Folclor „Dor și dor cu mine călător” al Liceului teoretic „Dimitrie Bolintineanu.

Pe toată durata zilei de vineri, 9 mai 2014, curtea Ministerului Agriculturii se va transforma într-un loc în care „voia bună, mâncarea sănătoasă și portul popular se vor armoniza în spiritul tradițional românesc”.

La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, iar membrii Asociației BIO — România și ai Federației Naționale de Produse Tradiționale vor organiza o expoziție de produse tradiționale și ecologice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.