Pasionaţii de jocuri video, SF şi fantasy s-au întâlnit la Convenţia East European Comic Con

0

Cea de-a doua ediție a Convenției East European Comic Con (EECC), dedicată pasionaților de filme și seriale de televiziune, benzi desenate, animație și animație japoneză, jocuri video și de societate, literatură fantasy și SF și tehnologie IT, a început vineri în Capitală, organizatorii estimând că la evenimentul care se va desfășura până duminică vor participa aproximativ 15.000 de persoane.

„Este manifestarea care îi reunește pe pasionații de filme, benzi desenate și jocuri”, a declarat directorul executiv al evenimentului, Mircea Mureșan, în cadrul unei conferințe de presă.

El a precizat că la Convenția EECC participanții pot testa jocuri video și vor avea ocazia să aibă întrevederi cu actori celebri — Jason Momoa, interpretul lui Khal Drogo în serialul de televiziune „Game of Thrones”, Mark Sheppard, cunoscut pentru rolul lui Crowley, The King of Hell, din „Supernatural” și Natalia Tena, Nymphadora Tonks în „Harry Potter”.

Mureșan a informat că vor fi organizate concursuri de jocuri video iar primii clasați în competiție vor fi premiați.

La conferința de presă au participat actorii Natalia Tena și Mark Sheppard.

Natalia Tena a afirmat că i-ar plăcea să joace rolul unei regine și a recunoscut că nu îi plac jocurile video, ci acelea de cărți.

În schimb, Mark Sheppard a declarat că adoră jocurile video. El a mai spus că este încântat când este recunoscut de oameni pe stradă și i se apreciază munca.

Ca obiectiv general EECC propune constituirea unui univers în care toți fanii SF ajung să-și întâlnească actorii, autorii sau artiștii preferați și să interacționeze cu aceștia. În plus, pentru o scurtă perioadă EECC le oferă comercianților ocazia de a relaționa direct cu clienți din grupul țintă. De asemenea, datorită faptului că evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de SF din întreaga lume East European Comic Con va juca un rol important în ceea ce privește dezvoltarea turismului în România în perioada desfășurării convenției. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.