30 mai 2014 – termen limită pentru depunerea bilanţului pe anul 2013

0

 

ANAF reaminteşte contribuabililor principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2013 ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Obligaţie

Au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, dizolvării sau lichidării acestora, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, respectiv:

– societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice;

– subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor menţionate mai sus, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;

– organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil.

Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 şi anume – total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu salariaţi: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

– bilanţ, cod 10;

– cont de profit şi pierdere, cod 20;

– situaţia modificărilor capitalului propriu;

– situaţia fluxurilor de numerar;

– note explicative la situaţiile financiare anuale.

Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.

Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind:

– bilanţ prescurtat, cod 10;

– cont de profit şi pierdere, cod 20;

– note explicative la situaţiile financiare anuale prescurtate. Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.

Entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate întocmesc situaţii financiare anuale simplificate la 31 decembrie potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 2.239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate care cuprind:

– bilanţ simplificat, cod 10;

– cont de profit şi pierdere simplificat, cod 20.

Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.

 

Important!

Încadrarea în criteriile de mărire se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.

Societăţile comerciale cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare întocmesc situaţii financiare anuale individuale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.