Băsescu: Dacă în Ucraina e război civil, România va fi profund afectată

0

Președintele consideră că România va fi profund afectată dacă în Ucraina se va declanșa un război civil între est și vest.

„Dacă în Ucraina se declanșează un război civil între estul și vestul Ucraina, între populațiile din cele două regiuni ale țării, România va fi profund afectată prin nivelul de risc care va fi atribuit întregii regiuni, nu numai Ucrainei. Pentru că se va considera că un război civil de proporții va genera instabilitate și insecuritate în alte țări”, a declarat duminică, la Digi24, șeful statului.

El a precizat că acest scenariu este singurul contrar ipotezei formulate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, conform căruia România nu este expusă riscurilor economice din cauza situației din Ucraina.

România a avut aceeași experiență în timpul războiului din Iugoslavia, când toată regiunea a căpătat alt statut, iar României i-a fost foarte greu în acea perioadă, a adăugat președintele Traian Băsescu.

Solvabilitatea și rezervele de lichiditate din sistemul bancar românesc ar trebui să atenueze impactul oricăror probleme care ar putea apărea de pe urma expunerii băncilor austriece și franceze pe Rusia și Ucraina, consideră guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, transmite Reuters.

Potrivit unei prezentări a guvernatorului băncii centrale postată pe site-ul instituției, niciuna din companiile rusești prezente pe piața din România nu este considerată ca fiind ‘de importanță sistemică’ iar ‘expunerea băncilor românești pe entități din Rusia și Ucraina este una neglijabilă’.

Doar 4,7% din exporturile României, țară vecină cu Ucraina, merg spre Rusia și Ucraina astfel încât chiar și o scădere cu 10% a valorii acestor exporturi, prespunând că nu vor merge în altă parte, nu ar anula decât 0,16% puncte procentuale din Produsul Intern Brut al României, comentează Reuters.

‘Chiar și o întrerupere totală a importurilor de gaze naturale ar putea fi traversată fără întreruperi semnificative, cel puțin până în lunile noiembrie-decembrie’, a mai spus Mugur Isărescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.