Încercăm să salvăm locurile de muncă a 1.100 de angajaţi ai CFR, a declarat ministrul Transporturilor

0

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, va cere FMI o derogare de la prevederea din acordul încheiat cu România privind concedierea a 2.500 de angajați de la CFR Marfă.

El a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că între timp au apărut soluții de salvare a 1.100 de locuri de muncă.

‘Există o discuție privind concedierea a 2.500 de angajați de la CFR Marfă, a fost o cerință a FMI. Între timp, au intervenit o serie de schimbări în structura CFR Marfă, le-au crescut încasările și cifra de afaceri și se află în fața a trei licitații importante. Ideea este că ar fi posibil să intrăm într-un program prin care să concediem doar 1.400 de angajați din 2.500, am salva 1.100 de oameni de la concediere dacă vor fi câștigate oricare dintre contractele de licitație. Vom merge în iunie în fața FMI, vom prezenta noile cifre și vom încerca să obținem o derogare de la concedierea a 2.500 de oameni’, a menționat Dan Șova.

Potrivit acestuia, la discuțiile cu FMI, care vor avea loc în iunie, vor fi invitați și reprezentanții sindicatelor.

Ministrul Transporturilor a mai spus că salariile angajaților CFR vor crește.

‘La CFR Călători și la CFR Infrastructură vom acorda o majorare salarială de 2,4%, iar după o rectificare bugetară va avea loc o creștere și la CFR Marfă, tot cu 2,4%. De asemenea, se analizează posibilitatea ca în octombrie să aibă loc o nouă creștere salarială de 4-5% pentru angajații CFR’, a adăugat Dan Șova. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.