Niţu despre dosarul Nana: Au fost efectuate audieri; vedem ce alte măsuri procesuale pot fi luate

0

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat, luni, că au fost efectuate audieri în dosarul schimburilor de terenuri din comuna Nana, județul Călărași, și că urmează să se aprecieze ce alte măsuri procesuale pot fi luate.

„Au fost efectuate audieri în acest dosar. Urmărirea penală este începută cu privire la faptă și urmează să continuăm și aici investigația și să vedem eventual alte măsuri procesuale care pot fi luate”, a explicat Nițu.

În 16 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul privind terenurile din comuna Nana a fost constituit în urma sesizării transmise de Corpul de control al premierului.

Parchetul a transmis că, în perioada următoare, vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluționării cauzei.

Corpul de control a făcut verificări la Primăria Comunei Nana care au avut ca obiect respectarea prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei Nana.

Potrivit raportului, terenurile în cauză au aparținut, începând cu anul 1945, Întreprinderii Agricole de Stat Buciumeni, iar în 1999, prin privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, suprafețele de teren au fost preluate de către Agenția Domeniilor Statului (ADS). Ulterior, prin concesiune, terenul agricol a revenit în exploatarea societății Agromixt Buciumeni SA, în schimbul unei redevențe, până în 2004, când contractul a fost reziliat.

În anii următori, ADS a cedat Comisiei locale de fond funciar Nana o suprafață agricolă de 985,8912 ha, pentru reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite.

Raportul arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește organizarea și funcționarea Comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2013, cu o altă componență decât cea aprobată de Prefectura Călărași. Modificarea în acte a comisiei s-a făcut abia după inițierea acțiunii de control. Prin urmare, începând cu 2008, o parte din membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au participat la luarea deciziilor fără să fi fost numiți ca membri prin ordin al prefectului, așa cum prevedeau dispozițiile legale.

Conform documentului, la Primăria Comunei Nana au fost înregistrate 957 de cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar soluționarea acestora de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 s-a făcut defectuos: nu a fost respectată ordinea de înregistrare; reconstituirea s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foștilor proprietari, fără obținerea consimțământului persoanelor îndreptățite.

Raportul mai arată că majoritatea angajaților din Primăria comunei Nana, precum și rudele și afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Printre aceștia, primarul Gheorghe Dobre și mama acestuia, fostul primar Dumitru Budeșteanu, fostul viceprimar Florian Decu, Vasilica Preda — contabil și fiul ei, Marian Dobre, agent agricol.

„Membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au aprobat și propus reconstituirea dreptului de proprietate atât în baza propriilor cereri, cât și a celor formulate de rudele sau afinii lor, ceea ce reprezintă posibile situații de conflict de interese”, se precizează în raport.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.