Cel mai mare depozit de legume şi fructe româneşti, construit la Timişoara: Proiectul de 18 milioane de euro va fi realizat în parteneriat cu Ungaria

0

Producătorii agricoli din partea de Vest a ţării au motive să spere că în viitorul apropiat vor avea un acces facil pe piaţa alimentară mulţumită unui depozit uriaş pentru producţia autorhtonă de legume şi fructe. În cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu autorităţi din Ungaria, dar finanţat cu bani europeni, în judeţul Timiş va fi ridicat cel mai mare astfel de depozit din ţară, conform agrointel.ro.

Consiliul Judeţean Timiş va dezvolta trei centre de legume-fructe, centrul multifuncţional fiind dezvoltat în parteneriat cu dieceza romano-catolică din judeţul Csongrad şi cu Consiliul Judeţean Csongrad – Ungaria. Pe partea românească, parteneri vor fi USAMVB şi două comune din Timiş.

Cea mai probabilă locaţie pentru cel mai mare depozit agroalimentar din ţară va fi în apropierea Timişoarei, cel mai probabil în Parcul Industrial, iar cele două subcentre sunt planificate în zona Tomnatic-Periam-Gottlob, unde se face demult legumicultură, pomicultură, şi în zona Belinţ.

„Operaţionalizarea acestui proiect presupune implicarea tuturor producătorilor de legume şi fructe, fie ei fermieri sau asociaţi, totodată procesatori în domeniu din diversele magazine de desfacere, mai mici sau mai mari, şi cumpărători, cetăţenii – clienţii finali care vor putea să cumpere legume şi fructe produse local, mai ieftine şi mai calitative”, a declarat presei locale Marian Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Universitatea de Ştiinţe Agricole va oferi diverse servicii de specialitate, cum ar fi – de analize de laborator, certificare, branding al produselor – va fi foarte improtant să existe branduri, consultanţă, training, prognoze de piaţă. Se vor construi trei clădiri noi.

Centrele vor avea funcţiuni de achiziţie legume-fructe, stocare temporară şi pe termen mediu, marketare cu diverse branduri, vânzare în cantităţi mari şi preprocesare – ambalare, uscare. Ţinta de desfacere a mărfii va fi euroregiunea DKMT şi UE.

 

  • Proiectul demarează în 2015

Ne vom gândi şi la servicii de logistică – este de dorit să avem şi un parc propriu logistic, cu ajutorul căruia să ridicăm marfa de la uşa fermierului. Alt beneficiu major indirect este crearea de locuri de muncă şi susţinerea micilor producători, care în felul acesta fac acel numit self-eployment – se autoangajează făcând un minibusiness. Important este ca toată marfa de legume-fructe care se produce să nu mai fie aruncată, să fie furnizată mai ieftin către procesatorii locali şi către consumatorii finali, eliminând intermediarii care adaugă comisioanele proprii. Preluăm toată marfa, eliminăm intermediarii şi o vindem către clientul final. Un alt aspect este încurajarea fermierilor să reînceapă să producă legume-fructe, pentru că, din păcate, în ultimii ani, trendul a fost descrescător. Vrem să încurajăm asocierea între producători, astfel vom avea o mai mare putere de planificare a producţiei şi negociere”, spune Marian Vasile.

Proiectul este estimat la o valoare de 18 milioane de euro, iar judeţului Timiş îi vor fi alocate undeva între 11 şi 12 milioane de euro finanţare europeană pentru proiectele strategice, Proiectul ar putea demara în 2015, urmând a fi implemnetat în 2-3 ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.