Moţiunea de cenzură: Guvernul Ponta 3 duce România în perioada de dinainte de 1989

0 15

Actualul Executiv condus de Victor Ponta duce România în orizontul „întunecat și corupt” din perioada 2001-2004, dar și în perioada de dinainte de 1989, când partidul unic acaparase întreaga țară, se susține în textul moțiunii de cenzură pe care PNL intenționează să o depună împotriva Guvernului.

„Guvernul Ponta 3 duce România nu spre orizontul deschis și european al anilor 2014-2020, ci spre cel întunecat, corupt și de stagnare economică din perioada 2001-2004, ba chiar și spre anii de dinainte de 1989, când un partid unic acaparase întreaga țară. Românii vor democrație, nu restaurație, motiv pentru care avem astăzi obligația constituțională și morală de a retrage sprijinul politic acordat acestui Guvern și de a-l trimite direct la coșul de gunoi al istoriei”, se arată în textul moțiunii, potrivit unui comunicat de presă remis de PNL luni.

Moțiunea depusă de PNL are 15 pagini și este intitulată „Opriți Guvernul Ponta 3 — Guvernul corupției, demagogiei și minciunii”.

Semnatarii documentului apreciază că în fața unui tablou european plin de incertitudini în care toate guvernele statelor UE au adoptat poziții ferme „de susținere a statului de drept, a valorilor democratice, a ideii de Europă Unită ca singură cale de progres și pace durabilă pe continent”, Victor Ponta „a reușit ca prin asurzitoarea tăcere păstrată și incredibila lipsă de implicare să se plaseze mai degrabă într-o zonă gri, de așteptare a desfășurării evenimentelor”.

PNL arată că premierul României a evitat să se pronunțe ferm împotriva practicilor Rusiei și a evitat orice întâlnire cu trimiși americani de rang înalt la București.

„Din păcate, prim-ministrul României și-a completat această atitudine non-combativă pe plan extern cu un discurs politic intern desprins parcă din trecutul comunist al țării. Contrar normelor și practicilor democrațiilor consolidate, Victor Ponta a atacat în repetate rânduri justiția și instituțiile puterii judecătorești pentru a da satisfacție baronilor din propriul partid. S-a văzut clar că nu a fost deloc o simplă ‘scăpare’ intenția PSD de a trece prin Parlament legea amnistiei și grațierii, ci parte a unui plan al seniorilor feudali ai PSD din teritoriu”, apreciază semnatarii.

În opinia acestora, deși este un premier tânăr, prin atacurile sale publice, virulente, la adresa statului de drept, lui Victor Ponta i s-ar potrivi mai bine statutul unui premier comunist, „în care Partidul să aibă totul și să le decidă pe toate, inclusiv în justiție”.

Semnatarii moțiunii consideră că Ponta și Guvernul PSD au deturnat votul de învestitură dat de parlamentari în 4 martie.

„Agenda guvernării este cu totul alta față de agenda cetățeanului. PSD se ocupă de cu totul alte probleme decât cele care-i macină pe cetățenii români. PSD se preocupă de minimalizarea opoziției și de acapararea întregii puteri, în timp ce foarte mulți cetățeni români se luptă cu sărăcia, cu șomajul și restanțele la întreținere, pe care nu au cu ce să le plătească.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru un guvern feudal, condus de către un premier-marionetă, ușor manevrabil, pe baza amenințărilor și șantajului electoral, de către baronii PSD din teritoriu”, se susține în textul documentului.

Moțiunea face referire la cazul președintelui PSD Mehedinți, Adrian Duicu, care este calificat drept „cel mai elocvent caz de corupție guvernamentală postdecembristă, la cel mai înalt nivel, cel de prim-ministru”.

Semnatarii moțiunii comentează și decizia premierului de a-și muta biroul la sediul MApN ca fiind, de asemenea, fără precedent în istoria postdecembristă a României.

„Inițiativa premierului Victor Ponta întregește imaginea unui prim-ministru hăituit de propriii baroni cu cereri și favoruri de ordin personal și care încearcă să se ascundă sau să negocieze cu aceștia, după caz, după zidurile unei unități militare.

Oare, tot în biroul premierului Ponta din Ministerul Apărării Naționale sunt primiți și oamenii de afaceri sau potențialii investitori care doresc să creeze locuri de muncă?”, se arată în textul moțiunii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata