Persoanele care au suferit un atac vascular cerebral şi sunt parţial imobilizate vor beneficia de indemnizaţie de handicap

2

Persoanele care au suferit un atac vascular cerebral și sunt parțial imobilizate vor beneficia de indemnizație de handicap, în urma unui ordin comun semnat marți la Palatul Victoria de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

„Prin decizia pe care am luat-o astăzi, practic includem în gradul de handicap persoanele care suferă de hemiplagie, hemipareză în urma unui accident vascular cerebral, cei care suferă de hemofilie, cei care suferă de boli degenerative, cum ar fi coxartroza, cât și cei care suferă de boli deosebit de rare. Ei vor beneficia de indemnizații pentru persoanele cu handicap, cât și de însoțitori permanenți sau parțiali”, a declarat ministrul Muncii Rovana Plumb.

Ea a explicat că „indemnizația pentru persoanele care sunt încadrate în handicap este 234 de lei în momentul de față, iar pentru cei care însoțesc persoanele care au nevoie de îngrijire permanentă sau parțială, începând cu salariul minim pe economie„.

„Dosarele pot fi depuse de astăzi. (…) Până acum primeau (indemnizație-n.r.) doar cei care erau la pat și nu se puteau mobiliza în niciun fel. De astăzi introducem ca și criteriu pentru a se încadra în gradul de handicap pe cei care în urma accidentelor vasculare cerebrale suferă de hemiplegii sau hemipareze, cei care sunt imobilizați parțial”, a spus Rovana Plumb.

La rândul său, ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu a precizat că 70.000 de pacienți sunt vizați de acest ordin, care a fost imperios solicitat de Organizația Mondială a Sănătății.

„În sfârșit, România aplică criteriile Organizației Mondiale a Sănătății care ne-a recomandat de foarte mult timp să facem acest ordin care nu a fost până acum, din păcate, în atenția miniștrilor de la Muncă și Sănătate”, a precizat Bănicioiu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
2 Comentarii
  1. Nelutu spune

    Foarte buna informatie,dar,nu stim ,unde trebuie depus dosarul si ce acte trebuie sa cuprinda.De asemenea,nu mentionati numarul ordinului comun intre cele doua ministere.Va rog completati articolul cu informatiile solicitate de mine ,intrucit am pe cineva in familie in aceasta situatie.Cu multumiri anticipate!

  2. eugenb spune

    Cu acest Ordin comun (dintre Min.Muncii si Min.Sanatatii) se repara o nedreptate a unor oameni care, desi nu se puteau de folosi de mana si/sau picior la fel ca cineva are taiat efectiv acel membru, nu li se acorda ajutorul pe care il solicitau si la care aveau dreptul inainte de 2007 cand „portocalii” il abrogau. Sau sa vedem daca se vor tine de cuvant sau era o „pacaleala” de Alegeri. P.S. Si eu sunt suferind de un ACV HEMORAGIC din 2007, dar mi se afirma ca este BOALA si nu Handicap, desi mana dreapta este inerta , iar piciorul drept este aprope inert.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.