Ucraina interzice intrarea pe teritoriul său a unui mitropolit rus; Moscova protestează

0 10

Ucraina a interzis la sfârșitul săptămânii trecute intrarea pe teritoriul său a mitropolitului rus Ilarion, șeful Departamentului pentru relații externe în cadrul Patriarhiei Moscovei, o decizie ce a provocat proteste din partea Bisericii Ortodoxe Ruse și a Ministerului rus de Externe.

”Suntem surprinși și deplângem profund decizia pe care autoritățile ucrainene au luat-o, în condițiile în care poporul ucrainean este supus unor grele încercări și în timp ce Biserica Ortodoxă Rusă face tot posibilul pentru a se ajunge la pace și reconciliere în țară, la dialog între părțile implicate în conflict și la încetarea violențelor”, a indicat luni Patriarhia Moscovei într-un comunicat citat de RIA Novosti.

Autoritățile ucrainene de pe aeroportul din Dnipropetrovsk, în sud-estul Ucrainei, au interzis la 9 mai accesul pe teritoriul Ucrainei a mitropolitului Ilarion, care urma să participe la o ceremonie dedicată mitropolitului Irineu de Dnipropetrovsk, al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, subordonată Patriarhiei Ruse, la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Ministerul rus de Externe a reacționat, la rândul său, la incidentul de pe aeroportul din Dnipropetrovsk, calificând decizia autorităților ucrainene drept ”un caz de provocare fără precedent” și cerând, în același timp, explicații din partea Kievului și scuze pentru comportamentul ireverențios față de un înalt reprezentant al Bisericii Ruse.

Ortodoxismul este majoritar în Ucraina, dar credincioșii săi sunt divizați între Patriarhia Moscovei, cea de la Kiev, care revendică mai multe milioane de credincioși, și o mică biserică autocefală, cele două din urmă nefiind recunoscute de nicio Biserică Ortodoxă canonică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.