Teodorovici: Una dintre cele două bănci de stat ar putea deveni bancă pentru dezvoltare în acest an

0 23

Una dintre cele două bănci de stat ar putea deveni, în acest an, bancă pentru dezvoltare, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

„În acest an, una dintre cele două bănci de stat ar putea deveni bancă de dezvoltare. Este o prevedere pe regulamentul european care spune clar că o bancă de stat, dacă este bancă de dezvoltare, poate fi implicată pe fonduri europene. Este o prevedere pe care alte state o aplică, deci este o posibilitate. Deocamdată discutăm cu Ministerul de Finanţe, cu ceilalţi colegi din Guvern care sunt implicaţi în zona asta şi vedem exact cum şi ce soluţie aplicăm”, a spus Teodorovici.

Potrivit acestuia, niciunul dintre cei implicaţi în discuţie nu a respins ideea.

„A rămas să aprofundăm şi care sunt paşii de urmat pe zona asta, care sunt avantajele unei astfel de soluţii şi apoi să luăm o decizie. Dacă avem clar elemente care să arate că este o soluţie utilă, clar în acest an cât mai repede (una dintre bănci va deveni bancă pentru dezvoltare — n.r.)”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.