Fred Astaire – o viaţă de film în paşi de dans

0

Fred Astaire (Frederick Austerlitz) a fost un superstar: actor, cântăreţ, dansator, coregraf. Pentru modul unic în care a îmbinat imaginea cu muzica şi dansul a primit un Oscar pentru întreaga activitate şi are o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

S-a născut la 10 mai 1899, în Omaha. În 1905, pe când avea doar şase ani, a început, împreună cu sora sa Adele, cursurile de dans la şcoala Alvienne. Cei doi copii au cântat şi au dansat într-un vodevil, repurtând primul succes. Au adoptat numele de scenă „Astaire”. Aşa a început o lungă carieră, cei doi fiind parteneri timp de 27 de ani.

În 1917, au optat pentru muzicaluri. Din acel moment până în 1932 au apărut în zece producţii muzicale de pe Broadway. Cele mai multe au fost de mare succes. Remarcabile sunt comediile muzicale semnate de George şi Ira Gershwin — „Lady, Be Good!” (1924) şi „Funny Face” (1927).

După ce în 1932 Adele s-a retras, Fred Astaire a continuat să lucreze nu numai ca dansator, ci şi ca coregraf şi regizor al multor producţii pe Broadway. În 1930 o cunoaşte pe Ginger Rogers, cea care îi va fi parteneră în cele mai multe dintre producţiile cinematografice.

În 1933, Astaire s-a căsătorit cu Phyllis Livingston Potter, ce făcea parte din una dintre familiile aristocratice din Boston. Au avut doi copii.

După căsătorie, artistul a plecat la Hollywood unde a apărut în „Dancing Lady” (1933). Odată cu „Flying Down to Rio” (1933) debutează colaborarea cu Ginger Rogers. Astaire joacă singur în „Damsel in Distress” (1937) şi pentru că filmul nu are succesul scontat, se reface cuplul Astaire-Rogers în „Carefree” (1938).

În această perioadă primeşte oferte pentru a înregistra la radio o emisiune, dar şi pentru a face reclamă unei mărci de ţigări. Cariera lui e relansată alături de Ginger Roger cu care joacă, dansează, cântă în ”Follow the Fleet”, ”Shall We Dance”, ”The Story of Vernon and Irene Castle”. Regizorii i-au dat libertate totală în realizarea coregrafiei. A întâmpinat puţine dificultăţi în a convinge studiourile să accepte cererile sale de a-i se mări onorariul.

Între 1940-1946 a făcut trei filme la Metro-Goldwyn-Mayer Studios (MGM), două la Columbia, şi trei la Paramount, şi apoi încă unul pentru Radio-Keith-Orpheum (RKO) Pictures: „Broadway Melody of 1940” (1940) cu Eleanor Powell, „Second Chorus” (1941) cu Paulette Goddard, „You’ll Never Get Rich” (1941) şi „You Were Never Lovelier” (1942) cu Rita Hayworth, „Holiday Inn” (1942) cu Virginia Dale şi Bing Crosby, „The Sky’s the Limit” (1943) cu Joan Leslie, „Yolanda and the Thief” (1945) şi „Ziegfeld Follies” (1945-1946) cu Lucille Bremer şi „Blue Skies” (1946) cu Joan Caulfield şi Bing Crosby.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.