Iohannis – cel mai potrivit candidat la prezidenţiale de la PNL

0

Românii îl consideră cel mai potrivit candidat din partea PSD la alegerile prezidenţiale pe premierul Victor Ponta, iar din partea PNL – pe prim-vicepreşedintele liberalilor, Klaus Iohannis, relevă un sondaj INSCOP.

Astfel, 44,8% dintre participanţii la sondaj au indicat că cel mai potrivit candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD ar fi Victor Ponta, în timp ce 17,8% optează pentru Mircea Geoană drept candidat din partea social-democraţilor. 32% dintre cei chestionaţi nu îl consideră potrivit pe niciunul dintre cei doi, iar 5,4% au indicat „nu ştiu” sau nu au răspuns la această întrebare.

Cel mai potrivit candidat la prezidenţiale din partea PNL este considerat Klaus Iohannis, cu 37,9% dintre opţiuni, iar 22,8% l-au menţionat pe Crin Antonescu. 32,9% dintre cei chestionaţi nu îl consideră potrivit pe niciunul dintre cei doi, iar 6,4% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Potrivit sondajului, cel mai potrivit candidat la Preşedinţie din partea partidelor de dreapta (Partidul Democrat Liberal, Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Civică) este considerat Mihai-Răzvan Ungureanu – 26,7%, urmat de Elena Udrea, cu 8,7%, Emil Boc – 8,4%, Cătălin Predoiu – 8%, în timp ce 40,9% nu îl consideră potrivit pe niciunul dintre cei patru. 7,3% dintre români nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Barometrul INSCOP mai arată că Victor Ponta conduce în topul opţiunilor pentru alegerile prezidenţiale ale românilor şi ar câştiga în turul al II-lea al alegerilor pentru Preşedinţie împotriva oricărui contracandidat.

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale şi candidaţii ar fi Victor Ponta, Crin Antonescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu, 41,7% dintre cei care au formulat o opţiune clară (fără variantele de răspuns „Altcineva”, „Nu sunt hotărât”, „Nu votez”, „Nu ştiu/Nu răspund”) ar vota cu Victor Ponta din partea Alianţei PSD-UNPR-PC (38,7% în martie şi 37,3% în ianuarie).

Premierul este urmat de Crin Antonescu, cu 20,7% (25% în martie şi 28% în ianuarie), Mihai-Răzvan Ungureanu – 17,1% (14,6% în martie şi 14,1% în ianuarie), Cătălin Predoiu – 8,6% (9,3% în martie şi 7,2% în ianuarie), Corneliu Vadim Tudor – 4,6% (5,1% în martie şi 5,6% în ianuarie), Kelemen Hunor – 3,8% (3,5% în martie şi 5,5% în ianuarie) şi Dan Diaconescu – 3,5% (3,8% în martie şi 2,3% în ianuarie).

Raportat la totalul populaţiei chestionate, 9% au optat pentru varianta de răspuns „Altcineva”, numele cele mai menţionate fiind, conform sondajului, Klaus Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu şi Mugur Isărescu. De asemenea, 17,5% au răspuns că nu sunt hotărâţi, 8,3% nu ar vota, iar 2,1% nu ştiu sau nu au răspuns.

INSCOP a testat şi varianta de întrebare introducând şi o opţiune de candidat din partea PMP.

Astfel, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale şi candidaţii ar fi Victor Ponta, Crin Antonescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Elena Udrea, Cătălin Predoiu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu, 39,9% dintre cei care au formulat o opţiune clară (deci fără variantele de răspuns „Altcineva”, „Nu sunt hotărât”, „Nu votez”, „Nu ştiu/Nu răspund”) ar vota cu Victor Ponta din partea Alianţei PSD-UNPR-PC. Premierul este urmat de Crin Antonescu – 20,1%, Mihai-Răzvan Ungureanu – 12,4%, Elena Udrea – 9,6%, Cătălin Predoiu – 7,2%, Corneliu Vadim Tudor – 4,1%, Kelemen Hunor – 3,4% şi Dan Diaconescu – 3,3%.

Raportat la totalul populaţiei investigate, 6,9% au optat pentru varianta de răspuns „Altcineva”, 16,1% nu sunt hotărâţi, 8,5% nu ar vota, iar 2,6% nu ştiu sau nu răspund.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale pentru turul al II-lea şi aţi avea de ales (ipotetic) între următoarele personalităţi, pe cine aţi alege pentru funcţia de şi preşedinte al României?”, opţiunile respondenţilor merg către Victor Ponta într-o confruntare cu Crin Antonescu (58,9% la 41,1%). Victor Ponta ar câştiga şi în faţa lui Klaus Iohannis cu 51,7% la 48,3%. În faţa lui Mihai-Răzvan Ungureanu, Victor Ponta ar obţine o victorie cu 56,6% la 43,4%. Ponta l-a învinge în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale şi pe Emil Boc, cu 65,8% la 34,2%. În cazul unei confruntări cu Elena Udrea, premierul ar obţine 69,6% la 30,4%. Victor Ponta l-ar înfrânge în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi pe Teodor Meleşcanu, cu 63,7% la 36,3%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevărul” în perioada 1-7 mai. Volumul eşantionului a fost de 1.056 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Chestionarele au fost aplicate în 38 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, într-un total de 78 de localităţi (oraşe mari, medii şi mici, comune, sate). Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populaţiei din 2011.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.