Reducerea CAS cu 5% va fi discutată în iunie cu FMI, BM şi CE

0

Reducerea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale va fi printre primele lucruri pe care autorităţile le vor discuta cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene la începutul lunii iunie, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinţei „Zilele Informării Europene”, organizată de Departamentul pentru IMM şi Comisia Europeană.

„Creşterea PIB de 3,8% în primul trimestru este un semnal foarte bun, care arată că politicile pe care le-am luat până acum au fost foarte bune, prin urmare sper să continuăm această creştere economică şi să luăm măsuri care să promoveze mediul de afaceri. Vă menţionez două care sunt pe lista noastră. Una este reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Va fi printre primele lucruri pe care le vom discuta cu FMI, cu Banca Mondială şi Comisia Europeană când vor sosi la începutul lunii iunie.

Un alt lucru cerut de mediul de afaceri este rescrierea Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Ne aşteptăm să intre în dezbatere publică în această vară pentru ca în septembrie să înceapă dezbaterile în Parlament şi să intre în vigoare la începutul anului viitor”, a subliniat Ioana Petrescu.

În România, cota cumulată de CAS plătită de angajator este de 45%, iar colectarea se situează undeva la 32%, din cauza muncii la negru şi diverselor scutiri de CAS pentru anumite categorii de persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.