Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi a societăţii informaţionale

0

Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi a societăţii informaţionale (World Telecommunication and Information Society Day) este aniversată anual la 17 mai, când este marcată aniversarea semnării Convenţiei Telegrafice Internaţionale şi crearea Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) în 1865.

În acest an, când se împlinesc 149 de ani de la înfiinţarea UIT, la Geneva, această zi este marcată în mod excepţional la 16 mai, deoarece 17 mai este o zi de sâmbătă.

Scopul acestei zile mondiale este de a contribui la sensibilizarea opiniei publice faţă de perspectiva utilizării internetului şi a celorlalte tehnologii de informare şi comunicare în domeniile economic şi social. Tema pentru ediţia din 2014 este ”bandă largă pentru dezvoltare durabilă”.

Comunicaţiile electronice în bandă largă au devenit o prioritate la nivel mondial încă din a doua jumătate a anilor ’90, ca rezultat al faptului că societatea bazată pe cunoaştere are un impact semnificativ asupra competitivităţii, dezvoltării rapide a comunicaţiilor şi a tehnologiilor IT.

Prin acceptarea dezvoltării unei economii bazate pe cunoaştere în coroborare cu stimularea sectorului de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, au fost recunoscute avantajele utilizării serviciilor şi echipamentelor IT asupra creării societăţii informaţionale capabile să stimuleze creşterea gradului de competitivitate economică, precum şi de coeziune socială.

Beneficiile rezultate din accesul la tehnologiile de comunicaţii în bandă largă includ: căutarea mai uşoară şi mai rapidă a informaţiilor – informaţia este larg accesibilă, nelimitată spaţio-temporal; sprijinirea educaţiei continue, neexistând bariere geografice sau sociale; simplificarea relaţiilor dintre cetăţeni, întreprinderi, afaceri, companii, administraţia publică şi alte organizaţii; crearea unor noi oportunităţi pe piaţa muncii, de exemplu munca la domiciliu; noi oportunităţi cu privire la divertisment sau viaţa culturală; îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în zonele rurale sau dezavantajate, ajutând cu sprijinirea prin turism a dezvoltării zonelor dezavantajate etc.

Accesul la comunicaţiile în bandă largă va juca, de asemenea, un rol extrem de important pentru aplicaţiile ce vor apărea pe măsura ivirii unor noi nevoi generate de societatea informaţională şi economia bazată pe cunoaştere.

Această zi este şi o sărbătoare profesională a tuturor programatorilor, administratorilor de reţea, providerilor de servicii VoIP, webdesigner-ilor şi a celor care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor a decis să aniverseze, începând din 17 mai 1969, Ziua internaţională a telecomunicaţiilor (World Telecommunication Day), prin care se marca semnarea primei Convenţii Telegrafice Internaţionale, la 17 mai 1865, la Paris, de către douăzeci de membrii fondatori, şi care reprezintă actul de naştere al Uniunii Internaţionale de Telegrafie (International Telegraph Union). În 1932, în cadrul Conferinţei de la Madrid s-a hotărât adoptarea numelui de Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii, utilizat efectiv de la 1 ianuarie 1934. La 15 noiembrie 1947, un acord între UIT şi Naţiunile Unite recunoaşte Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor ca agenţie specializată de telecomunicaţii a ONU. Acordul a intrat oficial în vigoare la 1 ianuarie 1949. Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor a fost instituită de către Conferinţa plenipotenţiară de la Malaga-Torremolinos în 1973, prin Rezoluţia 46.

UIT are în prezent 193 de state membre. România, deşi nu a participat la constituirea acestui for internaţional, a aderat la el în septembrie 1865, iar în iulie 1868 a fost prezentă la cea de-a doua Conferinţă de la Viena, când s-au adoptat noi reguli referitoare la serviciul telegrafic internaţional şi la tarifele corespunzătoare acestui trafic.

În martie 2006, la cererea Summit-ul Mondial privind Societatea Informaţională (din noiembrie 2005), Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 60/252, prin care a declarat ziua de 17 mai — Ziua Mondială a Societăţii Informaţionale.

În noiembrie 2006, Conferinţa plenipotenţiară UIT de la Antalya a decis sărbătorirea pe 17 mai a Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (Rezoluţia 68).

Europenii – insuficient informaţi în legătură cu medicamentele contrafăcute

Nouă din zece europeni cred că ar putea fi expuşi la medicamente contrafăcute pe Internet şi unu din doi consideră că s-ar putea confrunta cu această situaţie într-o călătorie, însă majoritatea cred că sunt insuficient informaţi cu privire la acest subiect, potrivit unui sondaj realizat de firma Happycurious pentru Sanofi, informează AFP.

Două treimi dintre europenii chestionaţi (66%) afirmă că au auzit vorbindu-se despre medicamente contrafăcute, însă mai mult de jumătate (54%) nu se simt suficient informaţi cu privire la acest subiect, faţă de 23% care au o părere contrară. Marea majoritate dintre europeni (84%) nu au văzut sau identificat vreodată un medicament contrafăcut.

Întrebaţi în general despre produsele contrafăcute, doar unu din doi europeni (20%) au făcut legătura cu medicamentele, în timp ce şapte din zece (72%) s-au referit la haine, aproape două treimi (63%) la produse de lux şi un sfert (27%) la produse electronice.

În ceea ce priveşte achiziţionarea de medicamente online, circa 18% dintre persoanele chestionate au afirmat că au folosit deja acest canal de vânzări. Dintre cei 82% care au afirmat că nu au cumpărat vreodată medicamente online, 60% au spus că ‘sunt conştienţi de faptul că există un pericol real în achiziţionarea acestor produse pe Internet’. Doar 7% nu au ştiut că se pot cumpăra medicamente în acest mod.
Europenii s-au referit de asemenea la riscul expunerii la medicamente contrafăcute în timpul unei călătorii (51%). Cu toate acestea, ei au părut a fi prevăzători pentru că 81% au afirmat că în general călătoresc având cu ei o trusă de medicamente. Cu toate acestea, 52% au afirmat că au cumpărat medicamente într-o călătorie.

„Publicul nu suficient de informat cu privire la existenţa medicamentelor contrafăcute şi la riscurile pe care şi le pot asuma în anumite situaţii de cumpărare”, a declarat unul dintre responsabilii Sanofi, într-un comunicat. ‘Medicamentele contrafăcute sunt un pericol real pentru sănătatea pacienţilor’, a mai spus sursa citată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.