LA PAS PRIN BUCUREŞTI: Televiziunea Română

1

Istoria Televiziunii Române este în cea mai mare parte legată de turnul din Calea Dorobanţi, nr.191. Proiectat de arhitectul Tiberiu Ricci, sediul Televiziunii Române era la momentul inaugurării, în 1970, una dintre cele mai moderne clădiri din Europa.

Televiziunea Română există de la 31 decembrie 1956, când s-a transmis prima emisiune din România, într-un studio improvizat în Floreasca, str. Moliere, nr. 2. Ediţia din 6 ianuarie 1957 a ziarului România Liberă anunţa, sub titlul „Prima staţie de televiziune”: „În noaptea de Anul Nou, în Capitală a intrat în funcţiune prima staţie puternică de televiziune instalată în ţara noastră. Întreg aparatajul staţiei de televiziune-construit după ultimele cerinţe ale tehnicii mondiale-a fost primit din Uniunea Sovietică. Tot din Uniunea Sovietică a sosit şi un grup de specialişti în frunte cu ing. K. A. Alexeev, directorul centrului de televiziune din Kiev, care a dat un sprijin preţios inginerilor şi tehnicienilor români la lucrările de montare şi amenajare a staţiei. (…) Actualele programe de telecinematograf, precum şi viitoarele programe luate Ťpe viuť din studiourile de la Floreasca se transmit staţiei de emisie de la Casa Scânteii prin legătură directă de înaltă frecvenţă”. Prima emisiune pe peliculă a fost urmată de transmisii de filme artistice şi ulterior de emisii din exterior, realizate cu carul de reportaj, pentru ca abia în 1968, să se ajungă la un program zilnic, pe măsură ce studiourile au fost dotate cu aparatura corespunzătoare.

Pentru schimbarea sediului televiziunii au existat mai multe variante de amplasare, printre care Bulevardul Kalinin (azi Mircea Eliade, în zona Floreasca, între Studioul Moliere şi Complexul Sportiv Floreasca), Şoseaua Nordului (în Parcul Herăstrău), Şoseaua Piscului (zona Tineretului) sau Dealul Arsenalului (azi Palatul Parlamentului). Însă, cel mai bine a corespuns cerinţelor spaţiul din Calea Dorobanţilor – Parcul Mornand, datorită terenului suficient de mare, apropierii de Studioul Moliere şi de Piaţa Aviatorilor, unde se organizau defilările de la 23 August şi 1 Mai.

Astfel, între 1966 şi 1970 se construieşte noul sediu al Televiziunii, pe un teren de 6,3 ha din Calea Dorobanţi, după proiectul de arhitectură realizat de Proiect-Bucureşti, sub coordonarea arhitectului Tiberiu Ricci. Destinat la început spaţiilor de redacţie, Turnul TVR a fost construit după planuri de protecţie antiseismică de tip japonez.

Istoria în cifre a televiziunii notează că la Turnul TVR, înalt de 74 m până la vârful antenei (care cântăreşte 8,5 tone), au lucrat 1.000 de muncitori. La amplul proiect de construcţie au fost implicaţi 76 de proiectanţi.

Noul centru de televiziune dispunea de trei platouri principale, un studio de protocol şi actualităţi, un studio muzical şi două studiouri mici pentru crainici.

Mutarea în noul sediu, în 1970, a însemnat foarte mult pentru evoluţia televiziunii. „Construit după modelul BBC-ului, noul centru era dotat cu cea mai modernă aparatură şi era alcătuit din patru corpuri de clădire: Studiouri (doua studiouri de 600 mp, un studio de 800 mp şi alte patru mai mici pentru ştiri, proiecţii cinematografice şi un studio muzical), însumând 28.000 mp, faţă de studioul din Floreasca de numai 460 mp; Corpul Film; Ateliere şi Tehnic-redacţional. Acestea ofereau o bază de producţie capabilă să asigure realizarea emisiunilor pentru două programe simultan, la înalt nivel tehnic”, se aminteşte în Istoria TVR, publicată la împlinirea a 50 de activitate.

La nivelul anului 1970, programele televiziunii puteau fi recepţionate pe 83% din teritoriul ţării. În perioada următoare, producţia proprie a televiziunii creşte, iar pe lângă filmele documentare, se produc primele seriale de televiziune: „Urmărirea” (1971), după Eugen Barbu, şi „Muşatinii” (1972), după trilogia lui Barbu Delavrancea.

În 1985, a început transmisia color zilnică, dar în acelaşi an programul de emisie este redus la două ore pe zi.

În decembrie 1989, din sediul Televiziunii Române s-a transmis în direct căderea regimului comunist, iar din 1990, „Televiziunea Română Liberă”, cum s-a autodenumit în mijlocul evenimentelor din decembrie, intră într-o altă epocă.

Spaţiul din Calea Dorobanţilor, cu ieşire şi în strada Ermil Pangrati, este dominat de câteva mari studiouri. Studioul 1 (550 mp), astăzi Studioul Tudor Vornicu (fost manager al TVR), are în dotare cele mai vechi lumini de televiziune în stare de funcţionare. Pentru Studioul 2 (550 mp), denumit acum Studioul Iosif Sava (după numele celebrului muzicolog, scriitor, om de radio şi de televiziune) reprezentative sunt camerele din generaţia deceniului VII, asemănătoare cu unele folosite de televiziunea publică franceză. Studioul 3 (783 mp), cunoscut sub numele de Studioul Alexandru Bocăneţ (regizor de teatru, film şi televiziune) este cel mai mare studio al TVR. Valeriu Lazarov a revoluţionat divertismentul de televiziune din România prin emisiunile pe care le-a realizat aici. Tot aici se află un studio cu regie care funcţionează în formatul 16:9. Studioul 4 (110 mp), numit şi Studioul Revoluţiei, a fost timp de 38 de ani studio de ştiri.

Studioul Pangrati, inaugurat în 2003, este o hală care poate fi compartimentată astfel încât să găzduiască producţii complexe. Un studio modern (157 mp) a fost dat în folosinţă în anul 2006, de aici fiind difuzate principalele jurnale de ştiri pentru TVR 1, TVR 2 şi TVR 3.

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de emisie, în 2006, Andrei Bacalu (realizator în perioada 1969-1983), cel care a relatat pentru români prima aventură selenară, a lăsat ca mărturie o scurtă poveste despre experienţa trăită atunci: „Am simţit pentru prima oară plăcuta căldură a reflectoarelor din studioul 4 într-o după-amiază de iulie, în 1969, în ziua lansării navei Apollo 11, care avea să poarte pe lună primii pământeni destinaţi să calce pe un alt corp ceresc. Eram destul de emoţionat, deşi îmi închipui că ştiu destul de bine să-mi ascund emoţiile, relativ bine pregătit (…) mărturisesc, îmi pregătisem un număr substanţial de poante «spontane»”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. dany spune

    Tiberiu RIcci a fost un mare arhitect roman, este si fratele pictoritei Zoe Ricci si arhitectulu Mihail RIci Socrul acestuia este pictorul marilor DImitrie STiubei.Au emigrat in 1977 in Germania. Acesta este si motivul pentru care nu este atat de cunoscut in Romania.Ar trebui ca familia, in speta fiul acestuia, Mario Rici sa prezinte pe WEB lucrarie tatalui sau.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.