Ambasada Serbiei: Cele mai mari inundaţii din istoria ţării

0

– Ambasada Serbiei solicită ajutor pentru a atenua efectele inundaţiilor care afectează în acest moment Serbia, cele mai mari din întreaga istorie a ţării.

Potrivit sursei citate, consecinţele acestor inundaţii sunt catastrofale şi nu sunt cunoscute cu exactitate pagubele totale.

„Estimările preliminarii vorbesc despre pagube de peste 10 miliarde de euro — în primul rând este vorba despre infrastructura şi locuinţe, precum şi despre culturi agricole. Cifrele concrete se vor afla de abia după ce apele se vor retrage”, se arată în comunicatul amintit.

Ambasada Serbiei anunţă că Serbia a primit ajutoare de la UE şi ONU, precum şi din Rusia, SUA, Emiratele Arabe Unite, Franţa, precum şi de la majoritatea ţărilor din sud-estul Europei şi din Europa centrală.

„Serbia apreciază decizia Guvernului român luată luni, 19 mai, de a-i trimite un ajutor constând într-o pompă specială pentru inundaţii, pături, apă potabilă şi alimente. Totuşi, Serbia are în continuare nevoie de ajutor şi îi roagă pe toţi cei care pot, să ajute cu orice mijloace. Conform informaţiilor de la Crucea Roşie, în acest moment cele mai utile ajutoare ar consta în saltele, lenjerie de pat, paturi pliante, scutece pentru copii şi adulţi, ciorapi, lenjerie de corp, lanterne (şi baterii), produse igienice (săpunuri, hârtie igienică, şerveţele de unică folosinţă, şerveţele sanitare, periuţe de dinţi, pasta de dinţi), cizme de cauciuc, dezinfectant”, se precizează în comunicat.

Ambasada Serbiei arată că revărsările de ape au distrus sute de case şi peste 25.000 de oameni au fost evacuaţi. Din cauza inundaţiilor s-au produs multe alunecări de teren, ceea ce a ameninţat mai multe localităţi.

„Inundaţiile din Serbia din acest moment sunt cele mai mari din întreaga istorie a ţării. Este clar că şi consecinţele acestora sunt catastrofale, chiar dacă încă nu se ştie cu exactitate care sunt pagubele totale — inundaţiile sunt rezultatul ploilor de săptămâna trecută, când în trei zile cantitatea de apă a egalat cantitatea precipitaţiilor în 3 luni, ceea ce nu s-a mai întâlnit în ultimii 120 de ani, de când se măsoară cantitatea acestora”, se mai arată în comunicatul de presă al Ambasadei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.