INTERVIU Bogza (FIC): Este foarte greu de înţeles de ce majorezi nişte impozite într-un an în care ai avut o creştere economică semnificativă

0 15

– România ar putea deveni mai atractivă pentru investitori, având în vedere evoluţiile pozitive din ultimul an, precum creşterea economică, intrarea inflaţiei în parametrii normali şi predictibili şi un cont curent al balanţei de plăţi care arată o anumită stabilitate şi se situează la un nivel foarte convenabil, însă acciza suplimentară şi impozitul pe construcţii speciale nu pot reprezenta o veste bună pentru o ţară care este pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al reţelei de autostrăzi, afirmă Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România (FIC), într-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta a vorbit şi despre recenta decizie a agenţiei de rating Standard & Poor’s, care a acordat României, după şase ani, statul de ţară recomandată pentru investiţii, arătând că un impact direct se va vedea în zona costurilor împrumuturilor României.

 

– Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a îmbunătăţit, recent, ratingul României la categoria „investment grade”. Cum estimaţi că se va reflecta această decizie în comportamentul investitorilor străini în România?

Mihai Bogza: Un impact direct se va vedea în zona costurilor împrumuturilor României, pentru că sunt anumite fonduri care erau restricţionate până acum să cumpere titluri româneşti din cauza faptului că ţara noastră nu avea ‘investment grade’ de la toate cele trei organizaţii de rating. Evident, o cerere mai mare înseamnă un cost mai redus pentru stat. Dar, în general, pentru că România avea deja ‘investment grade rating’ de la celelalte două organizaţii, probabil că cine a vrut să cumpere a făcut-o până acum, şi, ca atare, preţul deja reflectă într-o oarecare măsură situaţia reală a României. Deci văd un impact pe costul împrumuturilor, dar nu unul semnificativ.

În ceea ce priveşte investiţiile străine, acestea ţin seama de multe criterii, pe termen mai lung. De exemplu, eu cred că deciziile de investiţii în România vor fi mai degrabă stimulate de alte elemente pozitive pe care le-am văzut în ultimul timp, respectiv creşterea economică relativ ridicată atât din anul trecut cât şi din primul trimestru din acest an, intrarea inflaţiei în parametri normali şi predictibili, un cont curent al balanţei de plăţi care arată o anumită stabilitate şi se situează la un nivel foarte convenabil, spre 1% din PIB anul trecut, şi anul acesta probabil tot în zona aceea. Astfel de veşti bune din economie vor face România mai atrăgătoare pentru investitorii străini.

 

– Care sunt, însă, aspectele mai puţin atractive pentru investitori?

– Dacă tot am menţionat lucrurile pozitive trebuie să le menţionăm şi pe cele negative. Cele mai recente sunt suplimentarea accizei la carburant şi introducerea impozitului pe construcţiile speciale. Din punct de vedere al impozitării, România se situa încă de la sfârşitul anului trecut peste media ţărilor din UE, iar acum, cu noile impozite, se reduce şi mai mult gradul de atractivitate pentru investitori.

În plus, taxa pe construcţii speciale se şi aplică într-un mod greu de înţeles pentru investitori. De asemenea, deşi nivelul de impozitare creşte, statul nu restituie sub forma unor bunuri şi servicii acordate comunităţii de afaceri aceste plăţi suplimentare. Mă refer la faptul că în primul trimestru al anului 2014 cheltuielile publice de capital au fost cu aproape 50% mai mici decât în trimestrul unu al anului 2013.

Pentru o ţară care este pe ultimul loc în Europa din punct de vedere al reţelei de autostrăzi, dar impozitează peste media europeană, nu poate fi o veste bună şi, în mod evident, acest lucru se reflectă în deciziile potenţialilor investitori.

 

– Totuşi, recent Guvernul a aprobat scutirea de impozit pe profitul reinvestit. Nu compensează în oarecare măsură impozitul pe construcţii?

– Nu, nu poate fi vorba de compensare. Este foarte puţin faţă de ceea ce ni se ia. În plus, eu cred că nu este bine să introduci impozite suplimentare sau să le majorezi pe cele existente şi apoi să reduci altele. Decât să iei cu două mâini şi să dai înapoi cu una, este mai bine să laşi lucrurile aşa cum sunt. Pentru că, per total, în acest an discutăm despre o creştere a nivelului de impozitare în România. Ori, are rost să creşti nivelul de impozitare dacă tu, ca stat, restitui mediului de afaceri mai mult decât ai primit, sau măcar în aceeaşi măsură. Dar în România, din păcate, nu doar de anul acesta, ci de mai multă vreme, acest lucru nu se întâmplă.

De asemenea, din punct de vedere conceptual, este foarte greu de înţeles de ce majorezi nişte impozite într-un an în care ai avut o creştere economică semnificativă, care pare să continue chiar la niveluri mai mari decât se preconiza, ai o absorbţie mult mai bună a fondurilor europene, cum s-a întâmplat în 2013, şi, în plus, reduci investiţiile publice. De ce ai creşte impozitele în aceste condiţii?

Răspunsul pe care îl dăm noi este acela că, din păcate, se colectează ridicol de puţin faţă de nivelurile preconizate. Spre exemplu, la colectarea TVA suntem pe ultimul loc în Europa. Se creează un cerc vicios: statul majorează taxele, cei care plăteau mai greu sau deloc nu vor mai plăti nici atât şi atunci plătesc din ce în ce mai mult bunii contribuabili. Este un nonsens. Apare o distorsiune majoră a climatului concurenţial. Este curios că nu au crescut impozitele în România, cu excepţia TVA, în toată perioada de criză şi acum, când a început redresarea economică, majorăm impozitele. Este un nonsens economic şi asta a fost poziţia constantă a FIC în această perioadă.

 

– În privinţa reducerii CAS cu cinci puncte procentuale, credeţi că este posibilă în acest an?

– Aparent, exerciţiul bugetar se prezenta bine la primul trimestru, dar după aceea am văzut cifrele dezamăgitoare privind investiţiile publice. Şi iar nu mai ştim ce se întâmplă. Dacă deficitul bugetar preconizat se realizează prin aceste majorări de impozite şi pe seama nerealizării bugetului de investiţii, nu credem că va fi posibilă o reducere a CAS.

Noi ne dorim acest lucru, insistăm pe aceasta, credem că ar fi o măsură pro-business, este un obiectiv pe care îl avem de multă vreme, însă nu mai suntem convinşi că în actualele condiţii este şi fezabil. Nu ni se pare că bugetul este ţinut sub control, şi dacă preţul pentru această reducere a CAS este o reducere şi mai mare a bugetului de investiţii, nu ştim dacă are sens.

Ne-am propus să discutăm această propunere şi cu reprezentanţii FMI, însă şi în materialele publicate de ei am văzut elemente de îngrijorare privind execuţia bugetului. De exemplu, în cadrul celor două revizuiri ale acordului, ei au semnalat faptul că nu s-a realizat criteriul de performanţă privind arieratele întreprinderilor publice. În condiţiile în care nici colectarea nu se îmbunătăţeşte, resursele vor fi luate tot din impozitele percepute mediului privat.

 

– Care credeţi că este soluţia de rezolvare a problemelor la companiile de stat?

–  Modul în care se desfăşoară managementul în companiile de stat reprezintă o mare dezamăgire pentru FIC. Noi am colaborat şi am făcut propuneri pentru Ordonanţa 190/2011 (privind managementul profesionist la companiile de stat – n.r.) şi am fost entuziasmaţi să vedem că numeroase personalităţi din sectorul privat şi-au depus candidatura pentru Consiliile de Administraţie ale unor companii de stat care, în mod evident, nu mergeau.

Ceea ce s-a întâmplat, însă, în ultimul an şi jumătate, ne-a dezamăgit total. Au fost foarte multe plecări din rândul administratorilor acestor companii, pentru motive greu de înţeles pentru cineva din afară. Până la urmă, specialiştii din zona privată au fost treptat înlocuiţi cu persoane afiliate politic sau administrativ din zona de stat şi ne temem că ideea bună a fost deja compromisă. Sunt convins că în momentul de faţă foarte puţini specialişti din zona privată mai sunt interesaţi să contribuie la reconstrucţia companiilor de stat. Deci o idee bună a fost astfel compromisă.

Este păcat, pentru că statul a cheltuit bani să recruteze management profesionist competent, iar apoi nu i-a dat suficient timp încât să se poată vedea rezultatele activităţii lor. Problema este că vedeam că se scurg resurse prin intermediul companiilor de stat şi efectul se întoarce asupra noastră prin faptul că suntem impozitaţi mai mult.
Pentru mine, personal, singura soluţie rămâne, acum, privatizarea acestor companii. Să ne amintim că, spre exemplu, înainte de privatizare, Petrom înregistra nişte pierderi enorme, acum este foarte profitabilă şi sunt multe exemple în acest sens.

 

– Comasarea celor 92 de taxe parafiscale este binevenită din punctul dumneavoastră de vedere?

– Sunt taxe minore care reprezintă mai mult o bătaie de cap pentru firme, dar este de salutat acest pas. Dacă aceste taxe oricum nu se justificau pentru Guvern este bine că cineva a făcut acest demers să identifice şi să le elimine. Am fi bucuroşi dacă demersul ar fi continuat şi pentru taxe mai importante şi, mai ales, am fi foarte bucuroşi dacă ar fi continuat şi întărit în direcţia reducerii evaziunii fiscale.

 

– Guvernatorul BNR a declarat recent că momentul în care vom avea o autostradă care traversează Carpaţii ar fi cel mai bun pentru intrarea în zona euro. Cum arată infrastructura din punctul de vedere al investitorilor?

– Cred că guvernatorul a vrut să spună că vom fi cu adevărat pregătiţi să intrăm în zona euro când vom avea o infrastructură la un nivel calitativ şi la un cost similar cu cel din ţările din vest. Pentru că, în momentul de faţă, autostrăzile de la noi, de exemplu, sunt foarte puţine şi extrem de scumpe. Şi, culmea, se şi finalizează foarte greu. În infrastructură, aparent, sistemul de contractare şi de construcţie este total deficitar de multă vreme.

Am şi eu o metaforă care sună aşa:Vă aşteptaţi ca investitorii să vină într-o ţară în care se construiesc autostrăzi, sau în una în care se schimbă borduri?’. Mie mi se pare că noi suntem în a doua categorie. Eu cred că nu este de mirare că majoritatea investiţiilor par să se oprească în zona de vest a României care, prin sistemul de autostrăzi din Ungaria, este mai bine legată de piaţa occidentală. Din acest motiv, ceea ce se întâmplă la Dacia mi se pare de-a dreptul o faptă de eroism. Faptul că reuşesc să exporte masiv, în condiţiile în care costurile lor sunt substanţial sporite de cheltuielile de transport, care se face în condiţii foarte grele, este absolut remarcabil.

 

– În afară de sistemul de impozitare, care mai sunt temele de discuţie între FIC şi Guvern?

– Nu pot să nu menţionez şi un succes, respectiv adoptarea Legii Insolvenţei, care, în ultima etapă, s-a făcut în strânsă consultare cu mediul de afaceri. Chiar dacă nu este perfectă, Legea reprezintă un compromis acceptabil pentru toate părţile. Am saluta şi o implementare corectă a acesteia, pentru că, din păcate, în România sunt foarte multe legi care rămân pe hârtie, dar nu se aplică în practică în spiritul şi litera lor.

Pe de altă parte, unul dintre subiectele pe care le-am abordat recent cu Guvernul se referă la structura salariilor în sectorul public. Avem un mare of aici. Ca plătitori de impozite, ne dorim să avem drept interlocutori din partea statului oameni competenţi, oneşti şi dedicaţi. Dar, în momentul de faţă, avem profesii întregi sub-remunerate comparativ cu nivelul de specializare şi de responsabilitate, cum ar fi medicii. Dacă nu plăteşti bine oamenii te poţi aştepta la fapte de corupţie precum cele mediatizate.

La fel de adevărat este că şi funcţiile de mare responsabilitate din stat sunt foarte prost remunerate. Când vezi un ministru plătit cu 1.000 de euro net pe lună te întrebi: ministrul respectiv nu este suficient de competent să îşi găsească o slujbă în sectorul privat cu, să zicem, 1.500 de euro? Sau se duce acolo pentru altceva decât pentru salariu? În sectorul privat, salariul este principalul criteriu de apreciere a propriei valori. Deci fiecare trage să aibă un salariu mai mare nu doar pentru a câştiga mai mult, ci şi pentru că vedea în asta o recunoaştere a meritelor sale profesionale.

Dacă accepţi să te duci pe o funcţie foarte grea, pentru că a fi ministru, prim ministru, preşedinte de ţară, sunt nişte funcţii foarte grele, pe un astfel de salariu, şi, în acelaşi timp, tot în sectorul de stat, ai funcţii mult mai bine retribuite, cum sunt directori la diferite întreprinderi sau bănci de stat, înseamnă că avem o debalansare. Vedem că această debalansare se manifestă prin decizii foarte ciudate pe care lumea nu le explică decât prin corupţie, prin foarte multe decizii extrem de costisitoare pentru ţară şi nişte declaraţii de avere de-a dreptul suspecte faţă de nivelul veniturilor oficiale.

Şi atunci noi am cerut ca această ipocrizie a salariilor din sectorul public să înceteze, dar nu prin creşterea anvelopei salariale totale, pentru că asta ar însemna, din nou, fie o reducere a cheltuielilor de investiţii, fie o supra-impozitare a sectorului privat. Nu, creşterea trebuie să aibă loc simultan cu o redimensionare a aparatului de stat, care probabil că este prea mare în momentul de faţă.

Înţelegem că, din punct de vedere politic este foarte greu pentru cineva să meargă în faţa alegătorilor şi să le spună ‘ne-am hotărât ca de astăzi să majorăm salariile miniştrilor, ale demnitarilor’, însă asta se poate face printr-un studiu comandat către o terţă parte obiectivă, spre exemplu o instituţie financiară internaţională, care să încerce să facă o reaşezare a salariilor, cum spuneam, în paralel cu o redimensionare semnificativă în jos a sectorului de stat. Dacă se va realiza acest lucru, va fi foarte bine pentru mediul economic în general, pentru că vom avea în faţă interlocutori cărora le pasă de propria performanţă. În momentul de faţă, aparent, acest lucru nu se întâmplă.
Chiar cu salariile acestea mici am întâlnit, în sectorul de stat, persoane foarte dedicate şi foarte profesioniste, dar cred că sunt mai degrabă excepţii, pentru că să vezi persoane cu responsabilităţi enorme care lucrează pe salarii derizorii, acest lucru este suspect.

 

– Guvernul a stabilit ca obiectiv adoptarea euro la 1 ianuarie 2019. Credeţi că este un termen fezabil?

– Este un obiectiv pentru care ar merita să ne mobilizăm eforturile. Că vom reuşi sau nu, este altceva, dar măcar să facem cât mai mult pentru a aşeza premizele necesare la locul lor şi apoi să luăm noi decizia în funcţie de conjunctura internă sau externă. Dar este un obiectiv care poate mobiliza energiile din România, aşa cum s-a întâmplat în cazul aderării la NATO sau la UE, sau aşa cum a făcut-o, până la un moment dat, încercarea de aderare la spaţiu Schengen unde, însă, din păcate, nereuşita a condus la o anumită demobilizare. Aderarea la euro este, deci, un obiectiv care merită să fie urmărit.

 

– Care este sentimentul investitorilor faţă de România în acest moment?

– A trecut deja o perioadă destul de lungă de timp de când nivelul investiţiile străine din România se situează la un nivel semnificativ sub potenţial. Anul trecut, am avut circa două miliarde de euro investiţii străine. Pentru o ţară de dimensiunile României şi dacă o comparăm cu ţări din Asia sau din alte regiuni, suma este mică. Dacă ne-am propune cu adevărat să eliminăm, într-o perioadă de timp, decalajul economic dintre România şi celelalte ţări europene, să atingem media de dezvoltare a UE într-un orizont de timp rezonabil, atunci o componentă extrem de importantă a acestui program ar trebui să fie un anumit volum al investiţiilor străine pe care să ni-l propunem, să ni-l asumăm şi să facem ceea ce este necesar pentru a-l atinge.

Declarativ, poate că cineva face acest lucru, dar de vreme ce, cum spunea guvernatorul, autostrada nu trece Carpaţii, cu ce convingem investitorii? Există, din păcate, destui indicatori care situează în continuare România pe un loc destul de jos în competiţia pentru atragerea investitorilor străini, şi trebuie făcut totul pentru a-i îmbunătăţi.

Aş spune chiar că România ar trebui să supra-performeze pentru a atenua impactul de percepţie pe care îl au evenimentele care se desfăşoară în prezent în Ucraina. Este greu de spus care va fi impactul acestor evenimente asupra sentimentului investitorilor străini şi cât va dura. Dar, dintr-o dată, România a ajuns o zonă de frontieră, geografic vorbind, nu doar din punct de vedere al dezvoltării şi asta ar putea schimba nişte percepţii.

Şi încă ceva, odată ce ţi-ai propus un astfel de program de atragere a investiţiilor străine, trebuie să îl şi monitorizezi ca să te asiguri că se implementează. În acest sens, una dintre propunerile pe care le-am făcut la FIC a fost şi aceea să se instituie o unitate de monitorizare la nivelul Guvernului, în aşa fel încât sarcini care par evidente să se şi îndeplinească. Dacă, de exemplu, ţi-ai propus ca într-un interval de timp să realizezi un tronson de autostradă şi acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie identificat din timp de ce a apărut întârzierea, trebuie ca cineva să ia anumite măsuri de remediere, şi cineva să fie tras la răspundere pentru aceste întârzieri. Cel puţin aşa se întâmplă în mediul privat.   (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata