Aproape 1 milion de dolari pentru o călătorie în spaţiu alături de Leonardo DiCaprio

0

Leonardo DiCaprio a strâns aproape 1 milion de dolari la o licitație în scopuri caritabile organizată joi la Gala amfAR, la Cannes, oferind spre vânzare un bilet alături de el pentru un zbor în spațiu organizat de compania Virgin Galactic, conform Variety.com.

La acest eveniment caritabil care se desfășoară anual au participat numeroși actori de top de la Hollywood, aflați la Cannes cu ocazia celebrului festival de film. Licitația a fost organizată la Hotel du Cap-Eden-Roc în scopul strângerii de fonduri pentru cercetare în domeniul HIV/SIDA.

Starul din „Wolf of Wall Street” a scos la licitație un loc, alături de el, într-o călătorie până pe orbita circumterestră, organizată de compania Virgin Galactic în 2015. Acest bilet s-a vândut pentru suma de 956.795 de dolari, conform Variety.com.

Un alt loc în același zbor pe orbită s-a vândut și la licitația amfAR de anul trecut, suma obținută fiind însă mai mare — 1,5 milioane de dolari.

În cadrul licitației a mai fost vândută o pereche de mănuși ce i-a aparținut mogulului din domeniul fashion Karl Lagerfeld, o colecție de rochii de seară realizate de diferiți designeri, precum și un tablou realizat de Andy Warhol în 1967, reprezentând-o pe Marilyn Monroe.

Tot la această licitație a fost vândută și o croazieră de o săptămână pe un iaht de lux, cu 11 camere, iaht pe care stă Sharon Stone în perioada pe care o petrece la Cannes.

În cadrul galei amfAR s-a reușit strângerea sumei record de 35 de milioane de dolari.

La gală au participat, printre alții, Milla Jovovich, Heidi Klum, John Travolta, Jane Fonda, Jessica Chastain, Marion Cotillard, Rosario Dawson, Justin Bieber și Michelle Rodriguez.

În cursul galei, atmosfera a fost întreținută de piese interpretate de Lana Del Rey, Robin Thicke și de tenorul Andrea Bocelli, care a dedicat celebra piesă „My Way” amintirii lui Elizabeth Taylor, cea care a pus bazele amfAR în 1993. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.