Canalul Dunăre-Marea Neagră, 30 de ani de la inaugurare

0 33

La 26 mai 1984 a fost inaugurat Canalul Dunăre-Marea Neagră, care scurtează traseul dintre Dunăre și Marea Neagră cu 400 km. Cu o lungime de 64,4 km, canalul cuprinde două ecluze (la Agigea și Cernavodă), trei porturi fluviale – Cernavodă, Medgidia, Basarabi și portul maritim Constanța-Sud.

Țările Europei Centrale și de Sud-Est își bazează sistemul de transport fluvial pe principala arteră de navigație, Dunărea. Din cei 2.413 km, cât măsoară calea navigabilă de la Kelheim (Germania) la Sulina, o lungime de peste 45% (1.075 km) mărginește sau traversează teritoriul României.

Ideea unui canal navigabil care să lege Dunărea de Marea Neagră, pentru a elimina ”marele cot al Dunării”, cum este denumit cursul fluviului în aval de Călărași, se regăsește încă de la începutul secolului al XIX-lea.

”Problema conectării sistemului de transport fluvial al Dunării cu portul Constanța s-a pus, tot mai insistent, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812) și cu deosebire, după războiul ruso-turc din 1828-1829, când, în urma păcii de la Adrianopol, Rusia a ocupat în întregime Delta Dunării, preluând astfel controlul total al gurilor fluviului”, menționează un document al Institutului de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA).

Construirea unui astfel de canal devenise unul dintre principalele proiecte ale administrației otomane, dar a fost abandonat după ce studiile au indicat rezultate nefavorabile construcției, așa cum arăta și raportul publicat de Karl von Vincke în Buletinul Societății de Geografie din Berlin, în 1840.

În 1850, agronomul și economistul Ion Ionescu de la Brad menționa în lucrarea sa ”Excursiune agricolă în Dobrogea” beneficiile majore pentru agricultură și economie pe care le-ar avea ”dirijarea Dunării pe un nou braț navigabil între Cernavodă și Constanța”.

Istoria aduce noi schimbări teritoriale, dar studierea acestui proiect continuă. Dovadă stau mai multe proiecte, precum cel al inginerului român Grigore Lahovary, realizat în colaborare cu belgianul J. Van Drunen (Bruxelles, 1883) sau cel al inginerului român Basil G. Assan (București, 1897), care concluzionează că ”acest canal va fi făcut căci el este indispensabil viitorului economic al României”.

La 2 August 1922, inginerul Jean Stoenescu-Dunăre publică în revista ”Analele Dobrogei” studii ample cu privire la realizarea unui astfel de proiect.

În 1939-1940, un studiu al inginerului Ovidiu Cotovu, subdirector în cadrul Regiei Autonome a Porturilor și Comunicațiilor pe Apă (PCA) prezintă o extindere a portului Constanța spre Sud, care avea în vedere ”debușarea în port” a unui Canal navigabil între Dunăre și Marea Neagră.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata