Mihăileşti, zece ani de la tragedie

0 23

Sâmbătă, 24 mai 2014 s-au împlinit zece ani de la tragicul accident de la Mihăilești. La 24 mai 2004, în apropierea comunei Mihăilești, județul Buzău, pe Drumul European 85 s-a produs un grav accident în care a fost implicat un TIR care transporta azotat de amoniu.

În urma acestuia au murit 18 persoane (doi ziariști, șapte pompieri militari, opt localnici și șoferul camionului), au fost rănite alte 13 persoane și au fost avariate mai multe case. Pagubele materiale înregistrate în acest caz au depășit două miliarde de lei.

În dimineața zilei, la ora 4.56, un camion al firmei Mihtrans din județul Dolj, încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu granulat, a derapat, s-a răsturnat și a luat foc, determinând o explozie la ora 5.47.

Două minute mai târziu s-a produs o a doua explozie, devastatoare, care a produs un imens crater în șosea, cu un diametru de 40 de metri și o adâncime de 10 metri.

Întreaga încărcătură de îngrășământ chimic transportată a explodat în timp ce pompierii sosiți la locul accidentului încercau să stingă incendiul. Șapte pompieri militari au murit la datorie: Doru Mihai Mihalache, căpitan (33 de ani), Romeo Necula, sergent (35 de ani), soldații Georgian Medeleanu (21 de ani), Nicolae Jianu (25 de ani), Florin Valentin Oprea (21 de ani), Valentin Cezar Manta (21 de ani) și fruntașul Silviu Stan (23 de ani).

În memoria acestora a fost dezvelit un monument, în localitatea buzoiană Mihăilești, la 22 mai 2005, pentru cinstirea devotamentului și sacrificiului lor. Lucrarea a fost construită la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În momentul producerii exploziei de la Mihăilești, conform colonelului Gheorghe Năstasă, comandantul Inspectoratului pentru Protecție Civilă — Buzău, la Stația Seismică de pe Dealul Istrița s-au înregistrat două seisme cu intensitatea de 3-3,5 grade pe scara Richter, explozia echivalând cu cinci-șase bombe mari. Suflul puternicei explozii a spulberat totul pe un perimetru de aproape un kilometru: persoanele aflate la locul accidentului, echipele de intervenție, numeroși civili, cele două autospeciale ale pompierilor, mașinile din trafic, iar peste 15 imobile au fost afectate, prin spargerea geamurilor și degradarea acoperișurilor.

După ora 7.00, au sosit la fața locului reprezentanți ai Guvernului, Poliției, Parchetului General, Prefecturii, și ai altor autorități locale, specialiști în criminalistică. Circulația rutieră a fost deviată. Echipele de prim-ajutor, precum și specialiști de la Serviciul de Medicină Legală — Buzău au verificat câmpul pentru depistarea cadavrelor și resturilor umane.

În urma catastrofei, fostul prefect de Buzău, Vasile Ion, a decretat data de 24 mai Zi de doliu pe raza județului.

Reporterul Elena Popescu, de 26 de ani, și operatorul Ionuț Barbu, de 25 de ani, corespondenți locali ai postului de televiziune ”Antena 1”, sunt cei doi jurnaliști care și-au pierdut viața în tragicul accident de la Mihăilești în timp ce își făceau meseria.

Ei au ”scris” prima pagină „românească” în statisticile internaționale negre ale jurnalismului, fiind menționați în Raportul anual al organizației „Reporters sans Frontieres”, dat publicității la Paris, la 3 mai 2005, de Ziua mondială a presei.

Ancheta, în cazul tragediei de la Mihăilești, a fost declanșată imediat de autorități și s-a prelungit de-a lungul mai multor luni de zile. La șase zile de la accident, ancheta a fost reluată pentru a treia oară, când procurorul general al României, Ilie Botoș, a preluat coordonarea cercetărilor. Rezultatul final a fost făcut public în septembrie 2004.

Concluzia procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul accidentului de la Mihăilești, a fost că fostul director general al Doljchim, Ion Gherghe, și cei doi patroni ai firmelor transportatoare (Neytransport și Mihtranscom), Mihai Gună respectiv Ionuț Neagoe, se fac vinovați de uciderea din culpă a 18 persoane, vătămarea corporală gravă din culpă a celor 13 supraviețuitori, nerespectarea măsurilor de protecție a muncii și distrugere din culpă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata