Nuclearelectrica scoate la vânzare pe bursă energie în valoare de aproximativ 234 de milioane de lei

0

Producătorul de energie de stat Nuclearelectrica scoate luni, 26 mai, la vânzare pe bursa de energie OPCOM o cantitate totală de 1,539 TWh de energie electrică, cu o valoare totală de circa 234 milioane de lei, potrivit site-ului OPCOM.

Astfel, producătorul de energie nucleară a împărțit cantitatea de energie în 12 oferte, din care cea mai mare este de 877.200 de MWh, la un preț minim de 178 de lei.

Acest pachet de energie valorează 157,92 milioane de lei, la prețul minim din ofertă, iar electricitatea va fi livrată timp de doi ani, respectiv în perioada 1 iulie 2014 — 30 iunie 2015.

Pentru cel de-al doilea an de livrare, contractul publicat pe OPCOM prevede o formulă de preț în funcție de variația din următoarele luni de pe bursă. Totuși, prețul poate fi mai mic cu cel mult 3 lei pe MWh și mai mare cu cel mult 10 MWh decât în primul an.

Celelalte pachete de energie sunt la prețul minim de 174 de lei pe MWh, iar perioada de livrare este 1 iulie — 31 decembrie 2014.

Licitațiile vor avea loc luni, pe Platforma Centralizată a Contractelor Bilaterale, începând cu ora 11,40.

În urmă cu două săptămâni, Nuclearelectrica (SNN) a anunțat că a încheiat 16 contracte cu Electrica Furnizare, în valoare totală de 135,119 milioane lei, în urma licitațiilor organizate pe Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale — PCCB, administrată de OPCOM.

Conform unui raport remis Bursei de Valori București, contractele au fost încheiate în data de 13 mai, iar obiectul acestora este vânzarea de energie electrică de către SNN și cumpărarea acesteia de către Electrica Furnizare. Livrarea de energie electrică prevăzută de contracte va avea loc în perioada 1 iulie 2014 — 31 decembrie 2014, la o putere constantă pe contract cuprinsă între 5 — 20 MW, totalizând o bandă de 175 MW și un volum de 772.975 MWh.

Valoarea totală a tranzacțiilor este de 135.119.121,90 lei, corespunzătoare unui preț mediu ponderat de închidere a licitațiilor de 174,80 lei/MWh.

Societatea Națională Nuclearelectrica a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 102 milioane de lei, cu 30% mai mic față de cel din perioada similară din 2013. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.