Retrospectiva economică (săptămâna 19-25 mai 2014)

0

Lansarea primei sesiuni de depunere de proiecte din noul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 şi aprobarea unor acte normative prin care sunt eliminate sau comasate 92 de taxe şi tarife nefiscale s-au numărat printre principalele subiecte dezbătute în săptămâna 19-25 mai.

Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică şi subiectele de urmărit în săptămâna 26 mai — 1 iunie 2014.

*Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană este cu siguranţă ultimul, a declarat luni ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, într-un interviu la Radio România Actualităţi (RRA).

*Baza de investitori pentru titlurile de stat româneşti se va lărgi foarte mult în urma recentei îmbunătăţiri a ratingului României de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s, iar costul la care România se împrumută de pe pieţele externe va continua să scadă, poate chiar abrupt, a arătat luni, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

*Prima rectificare bugetară din acest an va fi efectuată la sfârşitul lunii iulie — începutul lunii august, potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

*România a atras 103 milioane de euro din fondurile europene alocate prin Programul Operaţional de Pescuit (POP) 2007 — 2013 şi a ajuns în prezent la un grad de absorbţie de 35,5%, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) George Turtoi.

*Întreaga echipă de management a Poştei Române, respectiv directorii executivi şi directorii, a renunţat la salariile compensatorii din contractul individual de muncă, a anunţat, luni seară, Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

*Doi din trei români au o datorie, iar în jumătate dintre cazuri aceasta depăşeşte 5.000 de lei, arată concluziile unui studiu de specialitate implementat de iVox în România şi Polonia, prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, de Kruk România.

*Un număr de 980.354 de cereri de plată au fost depuse, în perioada 1 martie — 15 mai 2014, în cadrul campaniei de primire a cererilor de plată pe suprafaţă, ceea ce corespunde unei suprafeţe de 9,6 milioane de hectare, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

*Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de electricitate din România, a dezvoltat o nouă tehnologie ce ar putea scădea consumul de energie cu circa 100 kWh/tona de aluminiu, în cadrul strategiei de creştere a eficienţei energetice, potrivit unui comunicat al companiei.

*România a înregistrat cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană în martie 2014, comparativ cu luna precedentă, arată datele prezentate luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

*România a avut în 2013 una dintre cele mai scăzute rate de angajare din Uniunea Europeană a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, de 63,9%, în timp de media Europei este de 68,3%, arată datele prezentate luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

*Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are ca obiectiv creşterea cu 5% a gradului de conformare voluntară la declararea impozitele principale şi scăderea costului conformării de la 1,1% la 0,9%, până în 2016, a declarat, luni, Maria Gabriela Horga, director de cabinet al preşedintelui ANAF, în conferinţa „Creşterea gradului de conformare fiscală voluntară prin îmbunătăţirea relaţiei Contribuabil — Autoritate Fiscală”, organizată de ARSIT.

*Compania Dacia estimează o scădere a producţiei cu 20.000 — 30.000 de maşini în 2014 comparativ cu anul anterior, din cauza mutării la uzina Renault din Tanger (Maroc) a unei părţi a producţiei modelului Sandero.

*Peste 5,9 milioane de români folosesc zilnic internetul, respectiv un procent de 61,6% din totalul utilizatorilor, iar tendinţa este de continuă creştere, reiese dintr-un Studiu de Audienţă şi Trafic de Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) şi remis luni .

*Vânzările de maşini în primele patru luni din acest an au crescut cu 23,3% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă 10 luni consecutive de creştere, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

*Peste 5.720 de rezervări pentru persoane fizice au fost înregistrate până luni, 19 mai, în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2014, potrivit unui comunicat al Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

*Exporturile de gaze naturale ale companiei energetice de stat din Azerbaidjan SOCAR ar urma să scadă în acest an până la 2,6 miliarde metri cubi, de la 2,84 miliarde metri cubi anul trecut, ca urmare a reducerii livrărilor către Rusia, a declarat luni un oficial de la SOCAR, transmite Reuters.

*Omul de afaceri Valer Blidar, fondatorul Băncii Comerciale Feroviare, a declarat, luni, că analizează piaţa bancară pentru o eventuală achiziţie, iar ţinta băncii este finanţarea românilor care vor să achiziţioneze terenuri agricole.

*Licitaţia pentru acordarea multiplexurilor de televiziune digitală va fi organizată pe data de 5 iunie, cele două companii care au depus oferte — Societatea Naţională de Radiocomunicaţii şi RCS&RDS — fiind eligibile, a declarat, marţi, directorul executiv al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/, Eduard Lovin, la cea de-a 18-a ediţie a evenimentului Ziua Comunicaţiilor.

*Veniturile totale ale Vodafone România au scăzut cu 2,2%, în anul financiar 2013 — 2014, până la 748,5 milioane de euro, faţă de exerciţiul precedent, iar veniturile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) au totalizat 248,4 milioane de euro, a anunţat, marţi, compania.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.