Constantin: România se poate menţine pe primele locuri la producţia agricolă; Aşteptăm acordul CE pentru folosirea unor substanţe

0

România poate să se mențină pe primele locuri în Europa la producția agricolă, dacă va reuși să convingă Comisia Europeană să nu mai fie interzise anumite substanțe absolut necesare în tratarea semințelor, a declarat, marți, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință pe teme agricole.

„Putem să ne menținem pe primul loc la floarea soarelui și pe doi la porumb dacă vom reuși să nu mai fie interzise anumite substanțe care folosesc neonicotinoidelele. Ele sunt absolut necesare în tratarea semințelor.

Faptul că în 2013 ele au fost interzise dăunează foarte mult producției din România, dacă nu vom obține acea perioadă de derogare de 120 de zile, așa cum împreună cu mediul privat am încercat să convingem Comisia Europeană.

Am înțeles că există un accept de principiu și așteptăm acum și acceptul formal pe această temă. Fără astfel de tratamente, țările din Europa de Est vor fi afectate din punct de vedere al producției”, a spus Daniel Constantin.

Acesta a precizat că „tehnologia din România nu dăunează, așa cum se spune, crescătorilor din alte categorii, precum crescătorii de albine”.

De asemenea, șeful MADR consideră că România are încă nevoie de investiții masive în agricultură pentru a ajunge la o medie de productivitate comparabilă cu cea întâlnită în alte sate europene.

„Motivul pentru care România are subvenții mai mici la hectar decât în alte state europene este acela că, la momentul negocierilor, în anii 2002-2003, producția medie la hectar era 2,65 de tone, iar în alte state membre producția medie era de 4-5 tone la hectar, la anumite produse. La baza calculării subvențiilor am avut aceste date, care nu s-au modificat prea mult în România și care sunt legate și de gradul de utilizare al îngrășămintelor, ceea ce a condus la aceste diferențe de producție”, a spus Constantin.

În România, media anuală în anii 2010-2013 pe total îngrășăminte folosite la hectar a fost de numai 46 de kilograme (kg), în timp ce în Anglia a depășit 251 kg/ha, SUA — 120 kg/ha, Austria — 108 kg/ha, Bulgaria — 97 kg/ha, Grecia — 153 kg/ha, Germania — 211 kg/ha, Cehia — 95 kg/ha.

În acest context, ministrul Agriculturii a afirmat că, deși România are un nivel de producție mai mic, preocuparea pentru protecția mediului a fost mai mare.

„România are un nivel de producție mai mic, dar pe de o parte preocuparea pentru protecția mediului a fost mult mai mare, iar pe de altă parte și lipsa susținerii financiare de a folosi aceste îngrășăminte. Cred că în Romania există un potențial de creștere și o grijă naturală a tuturor celor care lucrează în agricultură pentru mediul înconjurător”, a mai adăugat ministrul Agriculturii.

Pentru primăvara acestui an, a fost programată însămânțarea unei suprafețe de peste 5 milioane de hectare, în special cu porumb (2,6 milioane hectare) și floarea-soarelui (1,32 milioane hectare), dar și cu sfeclă de zahăr, cartofi, legume în câmp, plante medicinale etc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.