Honore de Balzac, un excelent observator şi cronicar al societăţii franceze contemporane lui

0

Prin excepționala capacitate creatoare, ca și prin temperamentul efervescent, Honore de Balzac a fost o personalitate care amintește de marile figuri ale Renașterii.

Honore de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, la Tours, într-o familie de burghezi. După studiile la Colegiul din Vendome (1809-1813), a părăsit orașul natal, la vârsta de 20 de ani, și s-a stabilit la Paris, unde s-a înscris la Facultatea de drept, făcând paralel practică în biroul unui avocat. Cu asentimentul familiei, a renunțat la cariera juridică pentru a se consacra literaturii.

După câteva încercări nereușite de a scrie piese de teatru (drama în versuri „Cromwell”), publică în 1822 romanul „Moștenitoarea din Birague”, care trece neobservat.Semnând cu pseudonimele Lord R’hoone sau Horace de Saint-Aubin publică vreo 40 de încercări literare mai ales romane bazate pe senzațional influențate de moda „romanelor negre”.

În urma eșecurilor literare a încercat să se lanseze în afaceri, cumpărând o tipografie și apoi o topitorie de litere. În colaborare cu librarul Canel scoate ediții populare complete ale clasicilor Moliere și La Fontaine, dar întreprinderile sale s-au soldat cu un dezastru financiar (1828) și cu datorii de care nu va scăpa până la sfârșitul vieții.

Întorcându-se la literatură a publicat, în 1829, primul roman semnat cu numele său real, „Șuanii”, consacrat evocării luptelor dintre republicani și susținătorii monarhiei, în 1791, în Vendeeți și în alte regiuni din vestul Franței. Începe să scrie „Comedia umană”.

În 1830, începe seria scrierilor ce-i vor aduce celebritate. Bibliografiile contemporane înregistrează aproape o sută de lucrări de Balzac elaborate în 1830. În 1831 publică romanul „Pielea de sagri” și începe elaborarea romanului ”Femeia de treizeci de ani”. Un an mai târziu, publică volumele: „Colonelul Chabert”, „Preotul din Tours”, „Louis Lambert”. Începe corespondența dintre contesa poloneză Hanska, care va dura aproape două decenii. După succesul răsunător cu „Eugene Grandet” și „Medicul de țară” (1833), pleacă pentru o scurtă perioadă la Neuchatel, în Elveția.

În 1834, în plină maturitate, Balzac publică capodopera ”Moș Goriot”, și tot acum apare și „În căutarea absolutului”. Anul 1834 reprezintă un punct culminant al carierei lui Balzac, pentru că, în acest an, a prins contur planul de a-și grupa romanele, cu scopul de a realiza o frescă a întregii societăți contemporane franceze în cadrul unui mare ciclu de cărți, toate diferite, însă constituind un tot unitar. Romanele urmau să se împartă în trei categorii generale: ”Studii analitice”, vizând principiile ce guvernează viața și societatea oamenilor; ”Studii filozofice”, în care tratează cauzele ce determină acțiunile oamenilor și ”Studii de moravuri”, în care studiază efectele acestor cauze. Aceste categorii urmau să fie dezvoltate la rândul lor în cadrul a șase medii (scene) — viața privată, viața provincială, viața pariziană, viața politică, viața militară și viața la țară.

Sub titlul „Studii de moravuri din secolul al XIX-lea” apar câte patru volume de: „Scene din viața particulară”, „Scene din viața de provincie” și „Scene din viața pariziană”.

Între 1835-1840 apare ciclul de romane intitulat „Studii filosofice”. Este publicat romanul de succes „Crinul din vale”. „Scenele din viața pariziană” se întregesc cu romanul „Mărirea și decăderea lui Cezar Birotteau”. Încheie seria celor treizeci de „Povestiri poznașe”, începută în 1832.

Între 1837-1843, redactează voluminosul roman „Iluzii pierdute”, cu elemente autobiografice, din anii debutului literar.

La „Scenele din viața de la țară” se adaugă romanul „Preotul de la țară”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.