Papa Francisc către musulmani şi evrei: Să lucrăm împreună pentru pace

0

Papa Francisc a făcut apel către musulmani, creștini și evrei ”să lucreze împreună pentru dreptate și pace”, luni, pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, în cea de-a treia – și ultima – zi a pelerinajului său ecumenic în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Exprimându-se în fața Marelui Muftiu al Ierusalimului, Șeicul Mohammed Hussein, la Moscheea Al-Aqsa, Suveranul Pontif, care era însoțit de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol, a reamintit că cele trei religii monoteiste se revendică toate de la Avraam.

Esplanada Moscheilor, pe care musulmanii o numesc ”Sanctuarul Nobil” și evreii — ”Muntele Templului”, este un loc sfânt atât pentru islam cât și pentru iudaism.

Papa Francisc întreprinde prima etapă a ultimei zile, foarte densă, la Ierusalim, unde va merge apoi la ”Zidul Plângerii”, locul cel mai sacru pentru iudaism.

”Să ne respectăm și să ne iubim unii pe ceilalți, ca niște frați și surori! Să învățăm să înțelegem durerea celuilalt! Fie ca nimeni să nu se folosească de violență în numele lui Dumnezeu! Să lucrăm împreună pentru dreptate și pentru pace”, a declarat Papa Francisc, respingând orice violență și intoleranță în numele lui Dumnezeu, în fața Marelui Consiliu Musulman, ca răspuns la mesajul de primire al Marelui Muftiu.

Papa a intrat pentru scurt timp în magnifica moschee ”Cupola Stâncii” și a parcurs pe jos marea Esplanadă a Moscheilor.

”Nu putem niciodată să ne considerăm autosuficienți, stăpâni pe viața noastră. Nu putem să ne limităm să rămânem închiși, siguri pe convingerile noastre. În fața Domnului, suntem toți săraci, simțim că trebuie să fim gata să ieșim din noi înșine, supuși chemării pe care Domnul ne-o adresează, deschiși către viitorul pe care El dorește să-l făurească pentru noi”, a mai spus Suveranul Pontif. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.