CEDO condamnă Ungaria pentru concedierea preşedintelui Curţii Supreme în 2012

0 14

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți statul ungar pentru că l-a concediat în 2012 pe președintele Curții Supreme, Andras Baka, pentru că a criticat reformele judiciare efectuate de guvernul lui Viktor Orban.

CEDO a dat verdictul că a existat ‘o încălcare a libertății de exprimare’ precum și a dreptului de acces la un tribunal, pentru că Andras Baka nu a avut posibilitatea să sesizeze un tribunal pentru a contesta decizia de demitere.

Această decizie a fost prevăzută într-o lege adoptată de Parlamentul ungar, în care Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban dispune o majoritate zdrobitoare, și a scăpat de atunci oricărui control judecătoresc, a relevat CEDO.

Fost judecător al CEDO din 1991 până în 2008, Andras Baka a fost ales în 2009 președinte al Curții supreme de către parlamentul ungar.

De asemenea, Baka se afla în fruntea consiliului național al justiției și avea obligația legală de a-și exprima opinia asupra oricărui proiect de lege care avea impact asupra magistraturii, mai notează CEDO.

Între februarie și noiembrie 2011, Andras Baka a criticat public mai multe reforme începute de Fidesz, printre care și cea privind reducerea vârstei legale de pensionare a judecătorilor de la 70 la 62 de ani. Conform opozanților săi, această reformă ar fi fost folosită pentru eliminarea unora dintre judecătorii din sistem.

Baka a fost concediat în ianuarie 2012, cu trei ani și jumătate înainte de finalul mandatului, fiind instituită o nouă Kuria, instanță supremă a aparatului judiciar ungar. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.