O parte din liderii PNŢCD demisionează din conducerea partidului

0

O parte din vicepreședinții PNȚCD au anunțat marți, 27 mai, că demisionează din conducerea formațiunii, ca urmare a rezultatului slab obținut în alegerile europarlamentare din 25 mai, și îl îndeamnă pe liderul partidului, Aurelian Pavelescu, să procedeze la fel.

„Rezultatul slab obținut de PNȚCD în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 ne obligă pe fiecare dintre noi să ne asumăm răspunderea pentru această stare de fapt regretabilă. Considerăm că viitorul acestui partid istoric trebuie să primeze în fața oricăror interese și calcule personale ale fiecărui țărănist. Pe aceste considerente, demisionăm din funcțiile de conducere pe care le deținem în structurile naționale de conducere ale PNȚCD”, se arată într-un comunicat de presă .

Decizia a fost luată de prim-vicepreședintele Vlad Moisescu, de vicepreședinții Maria Stavrositu, Diana Tușa, Vlad Roșca, Vlad Naicu, Adrian Orza, Liviu Mazilu, Andrei Ignat, Marian Florescu, Eugen Milea, Răzvan Munteanu, Robert Nițu, Florin Petrescu și președintele PNȚCD-Diaspora, Nelu Neacșu, secretar internațional la PPE. Aceștia reprezintă aproape o treime din liderii PNȚCD.

În același timp, liderii demisionari îi solicită public președintelui Aurelian Pavelescu să urmeze gestul lor și consideră că este nevoie de organizarea unui congres.

„Considerăm că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres deschis, cu alegerea fiecărui membru al conducerii naționale prin vot uninominal, precum și alegeri în toate organizațiile PNȚCD din țară. Trebuie abandonată logica conflictului intern pe mize mici și reprimirea membrilor PNȚCD îndepărtați de partid în ultimii cinci ani. Războiul permanent pe ștampile și excluderile de membri au distrus infrastructura teritorială a partidului. De asemenea, PNȚCD trebuie deschis către oameni noi, adaptați realităților României anului 2014. Afirmăm, totodată, că PNȚCD trebuie să abandoneze tendințele de izolare pe scena politică prin asumarea unor teme și mesaje marginale și să participe la procesul de unificare a dreptei, inclusiv prin susținerea unui candidat comun la Președinția României”, se mai arată în comunicatul PNȚCD. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.