Europarlamentar ales Cristian Preda (PMP) – biografie

0

Europarlamentarul Cristian Preda s-a născut la 26 octombrie 1966, în București.

A absolvit cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (1991). În același an, a obținut un master în istoria filosofiei la Universitatea Paris I — Panthéon Sorbonne. A făcut studii doctorale la Universitatea Paris I — Panthéon (1991-1994) și la E.H.E.S.S., Paris (1994-1998), studii de filosofie politică la New Europe College București (1996-1997), doctorat în studii politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris (1998).

Preparator, asistent, lector, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București (1992); profesor universitar (2004) și decan al Facultății (2004, reales în 2008); director de teză la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice (2005). A fost șef de proiect ale filialelor Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (octombrie 2001-decembrie 2002).

În anul 1995, a devenit membru al Grupului pentru Dialog Social.

Are o activitate bogată în domeniul literar și publicistic. A fost traducător — colaborator la editurile Humanitas, Babel, Anastasia, Nemira; redactor la revistele ‘Sfera Politicii’ (1992-1996) și ‘Polis’ (1995-1997); colaborator la revistele ‘Litere, Arte & Idei’ (1992-1996), ‘Dilema’ (din 1994), ‘Cartea’ (1995-1996) și ’22’ (din 1996); director al colecției ‘Societatea politică’, Editura Nemira (ianuarie 1998-decembrie 2002); editor al revistei ‘Studia politica’ (din ianuarie 2001); director al colecției Polis, Editura Humanitas (din ianuarie 2003).

Consilier la Administrația Prezidențială (martie 1999-decembrie 2000), secretar de stat și reprezentant personal pentru Francofonie al Președintelui României (septembrie 2005-februarie 2007) și consilier prezidențial la Departamentul de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale a României și reprezentant personal pentru Francofonie al Președintelui României (martie 2007-prezent).

La începutul anului 2009, Cristian Preda s-a înscris în Partidul Democrat Liberal, fiind, nominalizat, ulterior, pe lista PDL pentru europarlamentarele din 2009, pe poziția a patra, după Theodor Stolojan, Monica Macovei și Traian Ungureanu. În urma votului din 7 iunie 2009, a fost ales pe lista Partidului Democrat Liberal pentru un mandat de 5 ani, membru al Parlamentului European.

Din 30 iunie 2012, Preda a fost prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, până pe 3 iunie 2013, când a fost suspendat din PD-L pe o perioadă de șase luni.

La 31 ianuarie 2014 a aderat la Partidul Mișcarea Populară, fiind candidat pe listele acestui partid la alegerile europarlamentarele din 25 mai 2014, la care a obținut un mandat de europarlamentar.

Este autorul mai multor volume despre evoluția gândirii politice românești, istoria liberalismului și sistemelor electorale în istoria politică a României. A publicat peste 60 de studii și articole științifice în volume colective și în reviste de științe politice din țară și din străinătate.

În decembrie 2000, președintele Emil Constantinescu l-a decorat cu Ordinul Național „Serviciul credincios”, în grad de comandor. În anul 2005, a fost numit în Consiliul de onoare al Ordinului. În 2009 a devenit Cavaler al Ordinului ‘Steaua României’. Alte decorații: Ofițer al ‘Ordinului Léopold’ (Belgia, 2008); Ofițer al ‘Legiunii de Onoare’ (Franța, 2009); Mare Ofițer al ‘Ordinului Coroanei’ (Belgia, 2009).

Vorbește fluent limbile franceză și engleză. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.