Florin Jianu: Programul de locuri de muncă subvenţionate va debuta în luna iulie

0 17

Programul de locuri de muncă subvenționate, prin care absolvenții de licee și universități din acest an vor putea beneficia, la angajare, de subvenții în valoare de 900 de lei net și, respectiv, 1.300 de lei net, va debuta în luna iulie, a anunțat miercuri, Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, în cadrul conferinței care marchează finala din România a celei mai mari competiții europene de antreprenoriat pentru elevi și studenți – ‘European Company of the Year’.

‘În iulie dăm drumul Programului de locuri de muncă subvenționate, pentru absolvenții anului 2014. Din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), se va aloca o subvenție lunară, pentru o perioadă de minimum șase luni și maximum 12 luni, în valoare netă de 900 de lei pentru cei care termină liceul și 1.300 de lei pentru cei care termină facultatea. În general, dorim să creăm programe simple, implementabile, pentru a le da posibilitatea firmelor deja înființate, dar și tinerilor antreprenori, să creeze noi locuri de muncă în România”, a explicat Jianu.

Acesta a precizat, totodată, că politicile pe care le va susține în perioada următoare vor fi ‘antreprenoriale eminamente’.

‘Politicile pe care le voi susține în perioada următoare vor fi antreprenoriale eminamente, deoarece și eu am fost antreprenor și știu care sunt nevoile acestei categorii. Pentru tinerii care doresc să devină antreprenori, le reamintesc că în România funcționează deja ‘Programul întreprinzătorului debutant’, prin care se acordă o serie de facilități la înființarea firmei. De exemplu, nu se percep taxe la înscrierea firmei la Registrul Comerțului, iar tinerii întreprinzători pot obține împrumuturi în condiții deosebit de avantajoase’, a mai spus Florin Jianu.

În cadrul finalei competiției ‘European Company of the Year’, 28 de echipe de elevi și studenți din toată țara expun, la București, produsele și serviciile la care au lucrat în cadrul programul de antreprenoriat derulat în școală. Cele mai bune echipe vor reprezenta România la finala europeană de la Tallinn (secțiunea elevi), respectiv de la Amsterdam (secțiunea studenți). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata