O invenţie pe zi: Păpuşa

0

Din cele mai vechi timpuri, încă din Antichitate, păpușile au făcut parte din viața oamenilor, primind, de-a lungul anilor, noi întrebuințări și valențe. Originea acestor figurine se găsește în ritualurile religioase ale societății primitive, ele devenind apoi (în timpul grecilor și al romanilor) jucării pentru copii și, odată cu trecerea timpului, obiecte de colecție.

În templele grecești și în mormintele egiptene s-au găsit păpuși din lemn sau din ceară, depuse acolo ca daruri sau ofrande aduse zeilor. Astfel de amulete au fost găsite și în câteva morminte de copii din timpul romanilor.

Primele păpuși erau creații simple, fiind realizate fie din materialele amintite anterior, fie din fildeș, os, lut sau cârpe. Se remarcă preocuparea, încă de pe atunci, a realizării păpușilor cât mai aproape de realitate: dotarea lor cu membre flexibile și elemente de vestimentație și accesorii care puteau fi schimbate.

Înaintând în timp, ajungem la actualul nume al păpușii, care vine de la cuvântul franțuzesc ‘poupée’, denumire derivată din cuvântul latinesc ‘pupa’ (care însemna tetină sau suzetă).

Cele mai vechi dovezi ale existenței păpușii în Europa datează din secolul al XIV-lea, din orașul german Nurenberg. Acele păpuși erau modelate după chipuri de copii, călugări sau femei, fiind îmbrăcate în haine care respectau moda acelor vremuri. Un astfel de exemplar (făcut pe la 1500) a fost găsit, în 1966, într-un castel german. Păpușa respectivă avea 20 de centimetri înălțime, era sculptată în lemn și colorată cu vopsea.

Îmbrăcămintea consta dintr-o rochie lungă, strânsă în talie, iar la gât se încheia cu o broderie de aur. Casca de pe cap avea un fel de bumbi rotunzi și acoperea și urechile, toată această ținută amintind de moda vremii, dovedită și de personajele zugrăvite în tablourile pictorilor germani.

Legătura păpușii cu nobilii și aristocrații a fost foarte strânsă de-a lungul istoriei. Astfel, fetițele de familie nobilă învățau, împreună cu prietenele lor de lemn, păpușile, cum trebuie să se poarte și să se îmbrace, după regulile de la curțile regale. De asemenea, schimbul de păpuși între prințese era un obicei des întâlnit. Importanța figurinelor a crescut în timpul Renașterii, iar creatorii de păpuși cei mai buni erau angajați la curțile nobililor.

Schimburile de astfel de cadouri erau la modă în Franța încă din 1300, regina Franței trimițându-i, în 1321, o păpușă, cadou, reginei Angliei. Păpușile aveau rolul de ‘ambasador’ al modei, francezii fiind cei care își făceau cunoscute ultimele creații vestimentare cu ajutorul micilor ‘manechine’, trimise chiar și peste Ocean.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.