Sălaj: Fermierul român şi caprele alpine franceze

0

A abandonat viaţa liniştită de la oraş pentru a munci de dimineaţa până seara la ferma de capre pe care, alături de tatăl şi fratele său, a înfiinţat-o într-un mic sat din Sălaj. Vreme de 10 ani s-a zbătut să pună pe picioare o afacere de succes, bazându-se exclusiv pe calitatea unor produse puţin cunoscute şi apreciate pentru calităţile lor nutriţionale, dar mai ales curative.

Răsplata a venit în cele din urmă, iar astăzi locuitorii Zalăului se trezesc dis-de-dimineaţă în fiecare sâmbătă şi stau la coadă pentru a cumpăra lapte şi brânza de capră marca Ferma Ghiuruţan.

Fântânele este cele mai mic sat al comunei Dragu, doar vreo câteva case şi 50 de suflete ducându-şi existenţa astăzi pe dealurile de la limita judeţelor Sălaj şi Cluj. La marginea satului, în buza unui deal, se află ferma de capre a familiei Ghiuruţan. Drumul asfaltat te duce până aproape de fostele hale ale unei ferme comuniste, transformate în adăpost pentru 300 de capre, majoritatea dintre ele din rasa alpină franceză. În după-amiaza unei zile însorite de mai, Viorel Ghiruţan munceşte, ca în fiecare zi de altfel, făcând curat în locul unde tocmai a muls, câteva minute mai devreme, împreună cu fratele său Ilie, 250 de capre.

 Cu cizme albe de gumă, o salopetă albastră şi o eşarfă portocalie sub care stă ascuns un păr des tânărul fermier strânge cu un făraş resturile de paie lăsate de animale. Se opreşte greu din muncă pentru că în mai puţin de o oră trebuie să facă locul curat, ca mai apoi să se poată ocupa de laptele proaspăt muls, depozitat într-un recipient uriaş de inox. Spune amuzat că un client care a fost recent pe la el l-a întrebat de ce laptele lui nu are gustul ciudat pe care alt lapte de capră îl are. Răspunsul e simplu: nu pentru că e „îndoit” cu lapte de vacă, ci doar pentru că e muls în condiţii perfecte de igienă.

„Tu te străduieşti să faci calitate. Tocmai în ideea asta am muls mecanizat pentru ca laptele să iasă cât mai curat. Și noi am muls în strungă. Acolo te-ai ridicat, ai luat găleata, ai strecurat laptele şi te-ai dus. Aici mai ai 45 de minute, o oră şi jumătate în fiecare zi de lucru. Ideea e că mulg doi oameni şi nu mulg cinci, iar laptele de la caprele care au temporar probleme — un vaccin, un antibiotic, poate fi selectat şi îl dăm la câini, nu îl punem cu laptele bun, că nu ne permitem”, spune Viorel Ghiuruţan.

A început afacerea cu capre în urmă cu zece ani, împreună cu tatăl şi fratele său, abandonând o slujbă în Zalău şi mutându-se la Fântânele, cu speranţa că şi familia îl va urma, în timp. La vremea respectivă nu ştiau foarte multe despre capre, iar situaţia era mult mai dificilă decât cea de azi, când au o maşină frigorifică pentru transportat produsele lactate, iar drumul a fost asfaltat până aproape în poarta fermei.

„Aşa să vă gândiţi că ne-am cumpărat un IMS, că nu puteam ajunge aici. Lăsam în primii ani maşinile în satul vecin şi veneam pe jos, cu sacii de haine, cu mâncarea, cu pâinea, doi kilometri aproape. Am cărat piatră şi am pus pe drumul satului. Nici acum nu e uşor. Familiile noastre sunt în Zalău, iar noi stăm şi muncim aici. Sâmbătă şi duminică vin şi soţiile să facă de mâncare, pentru toată săptămâna, la patru oameni. Noi am făcut ferma la ţară în ideea că vin şi familiile aici, dar când vezi cum decurg lucrurile… Noi am pornit de la zero şi am reuşit să facem ceva. Asta discutam şi cu familia astăzi. Totuşi, la modul la care s-a început acum 10 ani, când tata a zis să creştem capre, dar nu a avut nicio strategie doar ca e nevoie de lapte de capră, chiar îi spuneam lui Ilie: am impresia că am ajuns destul de departe faţă de ideea şi cunoştinţele lipsă cu care am plecat la drum”, spune fermierul.

La început au fost 30 de capre carpatine româneşti, cumpărate cu un credit FIDA pentru zootehnie şi agricultură obţinut de la bancă, dar mai apoi au prins drag de caprele alpine franceze, ajunse în sat printr-un program derulat de Fundaţia Heifer. Laptele bun şi mult dat de animalele din Franţa a determinat familia să se orienteze către această rasă, astfel că în prezent majoritatea turmei e de culoare roşiatică, culoare caprelor din Hexagon. Notă discordantă face un ţap negru, autohton, pe care fermierul nu l-ar da pentru tot aurul din lume, pentru că „e un ţap ca şi noi, fără pedigree, dar are toate calităţile”.

Povestea sa curge pe fundalul sonor al vocalelor iezilor din „creşă„. Spre deosebire de miei, aceştia sunt înţărcaţi imediat după naştere şi hrăniţi apoi cu biberonul, cu laptele muls de la capre. Obişnuiţi doar cu oamenii, iezii îi consideră părinţii pe fermieri care le dau hrană zilnic. Cu ochii mereu pe un ceas de perete, Viorel Ghiuruţan continuă curăţenia şi povestea aventurii fermierului român şi a caprelor franceze.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.