Elevii de clasa a IV-a aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine evaluarea la limba maternă

0

Elevii de clasa a IV-a aparținând minorităților naționale vor susține vineri proba la limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Următoarele evaluări vor avea loc la clasele a II-a, în 2-4 iunie, și la clasele a VI-a, în 5 și 6 iunie.

Competențele pe care elevii trebuie deja să le fi acumulat sunt conform nivelului specific vârstei — competențe de scris-citit, folosirea corectă a limbii române și a limbii materne, competențe de comunicare în limba română și limba maternă, competențe în domeniul matematicii și al științelor naturii, subiectele fiind elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și având un nivel mediu de dificultate.

Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează: evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română, evaluarea competențelor de matematică, iar pentru elevii aparținând minorităților naționale care studiază în limba maternă se administrează și un test de evaluare a înțelegerii textului scris în limba maternă.

Durata alocată rezolvării fiecărui test va fi de 25 de minute la clasa a II-a și 60 de minute la clasele a IV-a și a VI-a.

Un raport de tip PISA cu evaluări pe fiecare competență va fi realizat la nivel național.

„Evaluările nu vor avea ca finalitate o notă în catalog, deoarece nu acesta este scopul lor, ele vor oferi profesorilor, elevilor și părinților informații concludente despre nivelul de pregătire și despre ceea ce trebuie îmbunătățit. La nivel național, va exista un raport, similar raportului PISA, cu evaluări pe fiecare competentă, pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, ce va sta la baza măsurilor ce vor trebui adoptate în vederea remedierii deficiențelor”, a anunțat MEN. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.