Nicolescu: România va fi a doua ţară din UE care va produce mai multă energie decât va consuma în 2019

2 12

România va produce mai multă energie decât va consuma în anul 2019 și va fi a doua țară din UE, după Danemarca, care va atinge această performanță, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, prezent la o conferință pe teme energetice.

‘Avem un potențial real ca în a doua jumătate a anului 2019 să producem mai multă energie electrică și gaze naturale decât vom consuma, presupunând că, la acel moment, consumul va fi același. Vom continua să importăm țiței, însă exportul de energie electrică și cel de gaze va fi mai mare decât importul de țiței’, a spus Nicolescu.

Potrivit acestuia, în acel moment România va intra, alături de Danemarca, în cercul exclusivist al statelor europene care produc mai multă energie decât consumă.

‘În acel moment, vom intra alături de Danemarca în rândul celor care produc mai multă energie decât consumă. Acum, România este a treia țară din UE ca independență energetică, iar Danemarca este singura care produce mai multă energie decât consumă’, a susținut ministrul delegat pentru Energie.

În ceea ce privește energia regenerabilă, Nicolescu a mai spus că România a făcut progrese prea mari într-un timp prea scurt, prin urmare în perioada următoare va avea o abordare prudentă în ceea ce privește dezvoltarea acestui sector.

‘Trebuie să fim siguri că sistemul de transport și distribuție poate prelua energia regenerabilă’, a completat Nicolescu.

El a mai afirmat că, în prezent, 25 de specialiști din mai multe instituții de stat lucrează la realizarea noii strategii energetice a României pentru perioada 2014-2020 și să un prim draft al documentului ar putea fi publicat în octombrie spre dezbatere publică.

Nicolescu a adăugat că și-ar dori ca statul să joace un rol mai important în companiile unde este acționar minoritar.

‘Avem exemplul Fondului Proprietatea, care își apără cu consecvență interesele în companiile unde este acționar minoritar. Așa ar trebui să facem și noi, mai ales în companiile de distribuție’, a mai precizat Nicolescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
2 Comentarii
  1. so spune

    Din pacate nu Romania va exporta gaze naturale. Gazele vor fi exportate de OMV iar banii se vor duce in alte parti. Economia Romaniei nu va castiga nimic….

  2. Dan spune

    In acest ritm de inchidere firme si plecari din tara a populatiei va fi mai devreme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata